O poezie de Shelley și două filme: The Ballad of Buster Scruggs & Alien: Covenant

Unul dintre multe lucruri care mă vor fascina mereu la filme este intertextualitatea. Filmul are capacitatea de a se raporta în permanență la celelalte arte și la nenumăratele discipline ale cunoașterii, amintindu-ne mereu că totul se leagă într-o poveste mai mare, poate chiar una atotcuprinzătoare.

Ozymandias (numele grecesc al faraonului Ramses al II-lea) este o poezie publicată de Percy Shelley în 1818, atunci când în Marea Britanie era așteptată sosirea statuii sus-pomenitului faraon, statuie descoperită în acea perioadă. Textul vorbește despre mândria nemăsurată a omului în confruntarea sa cu destinul. Am fost surprins să redescopăr poezia în două filme (re)văzute într-o singură după amiază:

The Ballad of Buster Scruggs (2018)

este noul film al fraților Coen, Joel și Ethan, care au primit premiul pentru scenariu la festivalul de la Veneția. Cele șase povești distincte care vorbesc despre farmecul violent și plin de cruzime al Vestului Sălbatic sunt o nouă dovadă că frații Coen își păstrează umorul negru și grija pentru detaliul vizual și în acest răsfăț cinematografic pe care ar fi bine să nu-l ratați. Veți descoperi poezia lui Shelley în cel de-al treilea segment al filmului, Meal Ticket, într-un context pe care vă las plăcerea de a-l descoperi singuri.

 

Alien: Covenant (2017)

este, în cronologia francizei Alien, continuarea poveștii din Prometheus. În ciuda cronicilor negative, mie Prometheus și Covenant îmi par în continuare două SF-uri excelente, iar production design-ul din Covenant, inspirat de atmosfera picturilor lui Hieronymus Bosch e de o rară frumusețe cinematografică. Ozymandias, poezia lui Shelley, e recitată, la un moment dat în film, de către androidul David jucat magistral de Michael Fassbender. Dacă ați văzut filmul, poate vă mai aduceți aminte că, deloc întâmplător, David susține, în mod eronat, că poezia ar fi fost scrisă de Lordul Byron.

Iată mai jos și minunatul text al poeziei lui Shelley:

“Ozymandias”

de Percy Shelley

I met a traveller from an antique land
Who said: Two vast and trunkless legs of stone
Stand in the desert… near them, on the sand,
Half sunk, a shattered visage lies, whose frown,
And wrinkled lip, and sneer of cold command,
Tell that its sculptor well those passions read
Which yet survive, stamped on these lifeless things,
The hand that mocked them and the heart that fed;

And on the pedestal these words appear:
‘My name is Ozymandias, king of kings;
Look on my works, ye Mighty, and despair!’
Nothing beside remains. Round the decay
Of that colossal wreck, boundless and bare
The lone and level sands stretch far away.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine