Unul dintre multe lucruri care mă vor fascina mereu la filme este intertextualitatea. Filmul are capacitatea de a se raporta în permanență la celelalte arte și la nenumăratele discipline ale cunoașterii, amintindu-ne mereu că totul se leagă într-o poveste mai mare, poate chiar una atotcuprinzătoare.

Ozymandias (numele grecesc al faraonului Ramses al II-lea) este o poezie publicată de Percy Shelley în 1818, atunci când în Marea Britanie era așteptată sosirea statuii sus-pomenitului faraon, statuie descoperită în acea perioadă. Textul vorbește despre mândria nemăsurată a omului în confruntarea sa cu destinul. Am fost surprins să redescopăr poezia în două filme (re)văzute într-o singură după amiază:

The Ballad of Buster Scruggs (2018)

este noul film al fraților Coen, Joel și Ethan, care au primit premiul pentru scenariu la festivalul de la Veneția. Cele șase povești distincte care vorbesc despre farmecul violent și plin de cruzime al Vestului Sălbatic sunt o nouă dovadă că frații Coen își păstrează umorul negru și grija pentru detaliul vizual și în acest răsfăț cinematografic pe care ar fi bine să nu-l ratați. Veți descoperi poezia lui Shelley în cel de-al treilea segment al filmului, Meal Ticket, într-un context pe care vă las plăcerea de a-l descoperi singuri.

Alien: Covenant (2017)

este, în cronologia francizei Alien, continuarea poveștii din Prometheus. În ciuda cronicilor negative, mie Prometheus și Covenant îmi par în continuare două SF-uri excelente, iar production design-ul din Covenant, inspirat de atmosfera picturilor lui Hieronymus Bosch e de o rară frumusețe cinematografică. Ozymandias, poezia lui Shelley, e recitată, la un moment dat în film, de către androidul David jucat magistral de Michael Fassbender. Dacă ați văzut filmul, poate vă mai aduceți aminte că, deloc întâmplător, David susține, în mod eronat, că poezia ar fi fost scrisă de Lordul Byron.

Iată mai jos și minunatul text al poeziei lui Shelley:

“Ozymandias”

de Percy Shelley

I met a traveller from an antique land
Who said: Two vast and trunkless legs of stone
Stand in the desert… near them, on the sand,
Half sunk, a shattered visage lies, whose frown,
And wrinkled lip, and sneer of cold command,
Tell that its sculptor well those passions read
Which yet survive, stamped on these lifeless things,
The hand that mocked them and the heart that fed;

And on the pedestal these words appear:
‘My name is Ozymandias, king of kings;
Look on my works, ye Mighty, and despair!’
Nothing beside remains. Round the decay
Of that colossal wreck, boundless and bare
The lone and level sands stretch far away.