„821.135.1- Scriitori români contemporani” se numește seria de literatură română contemporană a editurii Humanitas, care e coordonată cu mare îndemînare de Andreea Răsuceanu, critic și scriitor recunoscut prin premii și nominalizări importante. Cu timpul, am început să nu mai dau importanță înșiruirii premiilor și titlurilor, pentru că nu întotdeauna în spatele lor se află ceva. Știți la fel de bine ca mine, poate că și sînteți de acord. Dar. Nu-i așa că este frumos să trăiești sentimentul revelației atunci cînd descoperi și urmărești parcursul unor lucruri bine făcute, construite cu inteligență, cu bun gust? „821.135.1- Scriitori români contemporani” se încadrează aici. În această colecție, Andreea Răsuceanu reușește prin fler și spirit cultivat să aducă între coperte noi, încă din vara lui 2017, prozatori cunoscuți și debutanți talentați. Buni. Îmi vine în minte o altă colecție, pe care o urmăresc cu admirație din 2016, coordonată la fel de bine, și tot de o femeie (zîmbesc cu subînțeles). Svetlana Cârstean, Vorpal, colecția de poezie a editurii Nemira. Există chiar și o intersectare, aș zice că e întîmplătoare, între aceste două colecții. Pe Sebastian Sifft, căruia i s-a publicat anul acesta romanul de debut „Câinele iubirii” la editura Humanitas, l-am „întîlnit” prima dată ca poet prin volumul de versuri „Dadi” apărut în 2017 la editura Nemira.
M-am dus cu valul adjectivelor, dar nu m-am dus prea departe de ceea ce doream să fac. Voiam să vă spun despre antologia „16 prozatori de azi .lit”, care întrunește proze scurte și fragmente de romane în lucru ale unor prozatori, pe care merită să-i cunoașteți dacă nu i-ați aflat deja. E ca un univers mai mic al colecției aflată în expansiune cu fiecare roman editat. Antologia cuprinde eșantioane de proză românească bună contemporană. Andreea Răsuceanu, referindu-se la textele autorilor antologați, a scris că „sînt diferite și ca formulă, și ca tematică”. Departe de a o contrazice, aș completa mai degrabă că textele au un fond comun, care apare firesc din feliile de viață trăite separat de fiecare autor în parte. Există inserări de cadre luate din mai multe unghiuri ale anilor ’80 și ’90. Pe parcursul lecturii antologiei mi-am făcut notițe, care pînă la final s-au dovedit că fac parte din același areal. Copilăria, adolescența, relația cu părinții, școala, întoarcerea și plecarea de acasă. Apar doar cîteva direcții distincte. Una din ele se poate identifica ușor în textul lui Cosmin Perța, „Însemnările unei fete căreia îi plăcea supa”. În dreptul lui am notat un singur cuvînt, Poezie. Din comparația cu ce am mai citit scris de Augustin Cupșa, am remarcat că el a ales un alt drum în „Ceață (making of), asta nu înseamnă că nu i-a reușit, îl citesc cu drag de cînd cu „Perforatorii”, romanul lui de debut. Vă mărturisesc o surpriză plăcută de la o primă întîlnire. S-a întîmplat cu textele lui Bogdan Răileanu. Discurs și umor bune, ironie. Dacă ar fi ceva ce nu s-a legat complet, spun ca o cîrcotașă cenaclistă ce sînt, ar fi să spun de „Rime mici”. (Finalul e fain, dar nu are „ancoră” în text. Iertare autorului, dar îmi cam stătea pe limbă). Bogdan Răileanu a mai fost publicat anul acesta în colecție și cu un roman, „Dinții ascuțiți ai binelui”, pe care nu am apucat încă să îl citesc, dar urmează.
Încă o chestiune…
Am tot scris 821.135.1 pînă am învățat pe de rost. Cifrele astea despărțite prin puncte compun un index. El este folosit la organizarea documentelor după conținutul lor în bibliotecile publice. La numărul acesta incomplet de telefon, 821.135.1, în biblioteci, răspunde literatura română. Poate că știți deja, dar pentru că eu abia am aflat-o, m-am gîndit s-o scriu și aici.
Pe curînd!
