Ieri am lansat cea de-a șasea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.

Concursul se încheie duminică, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai. 

Deoarece la finalul ediției în curs vor fi trecut cele 30 de zile de când Sebi Răducu a câștigat Vocea Ascultătorului, textul său de astăzi se califică pentru finală. 

***

A fost odată într-un univers nu foarte pararel un personaj feminin complex, pe nume Nadia, care a fost obligată de folclorul popular să poarte o culoare blestemată – roșu. Și ca să aibă un nume accesibil și ușor recognoscibil pentru toate națiile lumii, a devenit cunoscută ca fiind Scufița Roșie. Misiunea ei importantă era să-și trateze bunica bolnavă de o anumită indispoziție relativ tipică pentru un octogenar, plus neputința de a ieși în public din cauza problemelor de sănătate, care o plasa mult deasupra în clasamentul victimologiei literare.

Scufița Roșie era oricum nemulțumită de la bun început că trebuia să se ducă la bunica sa, cu care nu avea o relație tocmai grozavă, iar mama sa nu mai vorbise cu mama ei de când s-a născut Nadia, deci mult patos și frustrare sub aceeași eșarfă de ținut: Familia nu e pe alese, e cu comprese. În pădure, acolo unde majoritatea personajelor par a fi pierdute, un lup stătea liniștit pe un șezlong și își ținea siesta mult visată pentru ziua respectivă. Părea nederanjat de prezența tinerei în peisaj.

Dubios și discret, un vânător urmărea tot cadrul de mai sus dintr-un tufiș, așteptând momentul ideal să devină erou – adică să împuște lupul, să-și umfle mușchii în fața Nadiei, sperând că are și vârsta apropiată pentru alte diferite conjuncturi. Repet, vânătorul e vânător, deci orice asociere cu ceea ce aveți impresia că ar putea fi nu e complet întâmplătoare. Scufița Roșie nu părea impresionată și mergea mai departe în drumul ei.

Vânătorul se înfurie atunci și își scoase peruca falsă de pe cap, arătându-și chelia și dorința nefățișă de a-i face rău Scufiței într-un mod ce nu ar apărea violent pentru un mascul narcisist cu impulsuri puternice. În momentul în care a vrut să îi dea cu mânerul puștii în cap, lupul s-a repezit repede imediat la vânător, încercând să-l imobilizeze instant și eficient cu ajutorul dinților – creându-i o rană atât de gravă la ceafă încât vânătorul căzu inconștient într-o cascadă apropiată.

Scufița Roșie părea destul de nelămurită de situație; știa că s-a întâmplat ce trebuie, dar nu cum trebuie, dar apoi lupul îi spuse pe un ton cald și liniștit: Fată, ai grijă mereu de tine și fii mereu vigilentă. Ești eroina și tragedia propriei tale povești. Nu încerca să rămâi doar una singură.

Și apoi a dispărut într-o ceață aburindă venită favorabil pentru lup.

Sursă foto aici.