Strategii defensive – camuflajul ocular

Lumea animală este o imensă enciclopedie pentru care ai nevoie de multe vieți de om doar pentru a o străbate. Pentru a o înțelege, omenirea a avut nevoie de milenii și încă nu am reușit să elucidăm toat emisterele lumii necuvântătoarelor.

Spre deosebire de om care poate să mute și munții cu inteligența și instrumentele tot de el inventate, animalele sălbatice sunt cel mai adesea pe cont propriu, ele însele cu haina de pe ele, neavând alte arme si instrumente decât cele cu care le-a dotat mama natură.

Și ca să îți salvezi pielea ca lighioane acolo, în sălbăticie, trebuie să folosești tot ce ai pe tine pentru a te descurca. Unul din cele mai folosite elemente de apărare a propriei ființe este arta folosirii camuflajului, care permite animalului să se contopească în peisaj.

Chiar și când nu are cum să o facă, ADN-ul animalului, moștenirea sa genetică, l-a ajutat să supraviețuiască folosind camuflajul organelor vitale. Ochii sunt, pentru majoritatea animalelor sălbatice, lucrul cel mai de preț, fără ei animalele găsindu-și mai repede sfârșitul în ghearele sau colții prădătorului aflat imediat mai sus în lanțul trofic.

De aceea, natura a inventat, în milioane de ani de evoluție, camuflajul ocular (disruptive eye mask). Acesta este o pată care ascunde ochiul, făcându-l mai greu de distins și implicit mai puțin probabil să fie ținta unui eventual atac. Acest camuflaj este poate, cel mai evident, la sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio), supranumit Zorro.

Acesta are o pată pe ochi care îi ascunde pur și simplu organul vital, chit că îl face mai vizibil în peisaj. Acest sfrâncioc este surprins la noi în Carpați, undeva în apropiere de creasta semeață a Pietrei Craiului, pentru că această specie populează România de pe malul mării până la altitudini de peste 1000 de metri.

Nu același lucru putem spune despre ruda sa apropiată, sfrânciocul cu fruntea neagră (Lanius minor), al cărui penaj monocrom îl ajută mai bine să se facă nevăzut când are nevoie.

Acest sfrâncioc preferă sudul țării, unde cuibărește în plopi înalți, cum este cazul acestui individ, suprins de mine în apropiere de Slobozia.

Tot dungă evidentă pe ochi vedem și la pietrarul mediteraneean (Oenanthe hispanica), surprins în nordul Greciei, în apropiere de Salonic.

De fapt, pata complet decupată îl distinge de ceilalți pietrari europeni (Oenanthe sp.), pata neagră fiind mare, dar neatingându-se de zona neagră de pe umărul păsării.

Uneori pata de pe ochi nu este o bandă atât de evidentă. La gâsca canadiană (Branta canadensis), întreg capișonul este negru lucios, în acest fel ochiul de culoare neagră trecând mai ușor neobservat pentru prădătorii săi.

Această gâscă se plimba pe un lac din apropiere de Goteborg, în Suedia, dar populații destul de mari sunt prezente și aclimatizate în vestul Europei, provenind din colecții private de păsări aduse din Canada în Marea Britanie.

Același sistem și la nagâțul comun (Vanellus vanellus), o pasăre comună în zonele deschise din întreaga țară.

Acest individ, fotografiat la Vadu, profită și de existența moțului de pene, mai viu colora tîn perioada nupțială. Temă făcută bine, corect?

De aceeași răspunere privind ascunderea ochiului s-a achitat asemănător și nagâțul sudic (Vannelus spinosus), o specie rar semnalată la noi, dar care cuibărește în zona Mării Egee, unde este foarte ușor de observat.

Deși asemănător cu cel comun, nagâțului sudic îi lipsește moțul de pene, ceea ce nu înseamnă că nu și-a pus ochii la adăpost. L-am ochit eu însă destul de ușor în delta Nestos, în apropiere de locul de trecere cu bacul spre Thassos, una din destinațiile preferate ale românilor.

Trecem la reptile, unde necesitatea ascunderii ochilor este și mai pregnantă, reptilele fiind pe dieta multor prădători. Este cazul șarpelui de alun (Coronella austriaca), un șarpe fascinant datorită anilității sale de a mânca alți șerpi, în special vipere!

Și în acest caz, dunga ce vine de pe corp pe gât și se continuă spre botul reptilei ascunde ochii animalului, făcându-l mai greu de doborât dintr-o primă lovitură, ceea ce de multe ori duce la eșecul unui atac.

Următorul șarpe este una din puținele vipere europene care nu sunt mâncate de șarpele de alun de mai sus. În primul rând datorită taliei, în al doilea rând datorită faptului că arealele celor două specii au puține zone comune. Vipera de stâncă (Montivipera xanthina) are însă un desen pe atât de frumos în zona oculară pe cât este un adversar de temut pentru multe animale, această viperă de talie mare reușind să mănânce prăzi mari, precum fazanii sau iepurii.

Am realizat fotografia aceasta in sudul Greciei, pe înserat, într-un roi de țînțari care făceau inutil orice camuflaj, dar suficient să vă dați seama că stă și ea bine cu camuflajul, mai ales că și culorile ei sunt apropiate de cele ale stâncilor unde își face veacul.

Tot în Grecia am surprins un alt animal cu un camuflaj incredibil în zona oculară. Țestoasa de apă europeană (Emys orbicularis) prezintă pete galbene atât pe piele, cât și pe ochi.

Petele galbene de pe pielea din zona ochiului și de pe iris sunt atât de asemănătoare, încât ai nevoie de puțin timp pentru a depista conturul ochiului. Mie mi-a luat ceva, noroc cu aparatul foto.

Petele pot fi prelungite pentru a crea un efect de derută adversarilor. Acest juvenil de ofisaur (Pseudopus apodus) are pete prelungite ce dau senzatia unei piei tărcate. Una din pete ascunde atât de bine ochiul, încât ai senzația că e o șopârlă oarbă.

De remarcat că acest camuflaj este prezent doar la subadulți, petele dispărând complet la exemplarele ajunse la maturitate. Ofisaurii sunt prezenți în Balcani (din Bulgaria în jos) și, pe vremea României mari erau specie din fauna țării, specia fiind semnalată în Cadrilater (zona Kaliakra – Rusalka).

Petele prelungite ce dau aspect “tărcat” sunt prezente la unele specii și la exemplarele adulte, cum este cazul la următoarea reptilă, tot balcanică. Șarpele leopard (Zamenis situla) este poate cel mai frumos șarpe european.

Remarcabil la acest șarpe este că ochiul roșu mascat de o pată neagră alungită este similar cu petele roșii cu contur negru de pe restul corpului, care au dat denumirea acestui șarpe arboricol, cel mai comun șarpe al grecilor, despre care am mai povestit în articole trecute.

Închidem seria șerpilor de azi cu un camuflaj și mai interesant, cu oceli, vizibili pe gâtul acestui șarpe bici balcanic (Platyceps najadum). Ocelii sunt pete ce imita ochii animalului, fiind considerați ochi falși.

Prezența ocelilor este, după mine, nivelul suprem de camuflaj, dar acest șarpe nu îl atinge, pentru că ochiul său roșu este destul de evident, chit că petele negre de pe gât confuzează rău eventualii prădători, deloc puțini în arealul aceste specii.

Nivelul suprem l-am lăsat pe final, pentru acest nivel renunțând la vertebrate și venind cu un exemplu năucitor. Vannessa cardui este un fluture frumos colorat, cu aripi frumoase, portocaliu pătat. Desenul ventral însă este remarcabil.

O serie de ochi falși, dintre care ultimul dinspre coadă, cel mai mare, dotat cu contur ocular (inclusiv iris și alte detalii etc) sunt prezenți și vizibili când fluturele stă în poziție de repaos. În schimb, ochiul biologic, real al fluturelui este contopit in desenul din zona superioară a aripilor, trecând astfel neobservat. Cum ar zice unii fotografi de natură, mânca-te-ar prigoria, că frumos te-ai mai ascuns!

Acum, că a venit perioada concediilor, este mai ușor să plecați de acasă, deci vă aștept cu semnalări interesante de faună, camuflate pe ochi sau nu. Spor la semnalări!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine