Tema pentru acasă

Vă mai aduceți aminte de la Citire ce pretindea Mao-Tze Dun în Tao The King?! Vă reamintesc  pentru că are legătură cu dicteul automat de mai jos:

 

Tao l-a născut pe unu

Unu l-a născut pe doi

Doi l-a născut pe trei

Din trei s-au născut miriadele de lucruri.

 

Dacă e sa mă iau după aceste minunat de tautologice propoziții cu sens, aș zice că e la mintea oricui intuirea unui liant temporal, chiar și fără să ai habar de comunicarea genetică, sau, ca să vă trimit la dicteul automat de mai jos – operă de caritate și calitate a adolescenței mele – de comunicarea genealogică.

Să nu încurcăm liantul temporal cu cel spațial, nu, niet, no, așa ceva nu vom face, motiv pentru care voi remarca pe scurt și fără prea multe academisme existența a două tipuri de liant.

Primul trimite la arborele ancestral, discutat pe larg în episodul din South Park care tratează diferențele dintre goth și emo, și se referă la situații în care diferite configurații ale trecutului pot să conducă la una și aceeași configurație a prezentului, iar diferite configurații ale prezentului pot conduce la una și aceeași configurație de viitor.

Al doilea ține de reprezentarea trecutului ca rădăcină a diferitelor configurații din prezent, și a prezentului ca rădăcină a posibilităților viitoare.

Simplu: arborele ancestral se ramifică spre trecut, rădăcina spre viitor.

În acest moment, dragi telespectatori, pe terenul perfect gazonat al schemei pătrunde Rizomul, conte de Deleuze și marchiz Guattari,  adevărat zeu al autoregenerării, prometeu al autopoesisului, campion al prezentului, rege al entropiei, regenator al zgurilor, cartograf și cartofor de renume mondial ….practic Me, My Self & I, ca sa operez eu si o “discreta” teritorializare!

Dacă ați ajuns cu lectura până aici, vă veți întreba, și pe bună dreptate, care-i șmenul, șpilul, șmecheria! Nicunul și niciuna, voi răspunde eu, nu înainte de a cădea dramatic pe gânduri, apoi, sentențios: nevoia de ordine!

Nerăbdător să văd cum veți “link-ui” între ele etichetele de mai jos, aștept schemele dumneavoastră și ale invitaților dumneavoastră pe adresa redacției sau pur și simplu sunând la numarul afișat pe ecran în timpul emisiunii Nomansland!!

Et voila!

 

alternative ambient folk,

avant rock drone,

riot folk,

experimental folk,

black metal,

death de brute,

indus-metal,

pagan metal,

emoviolence,

blues metal,

proud heavy,

proto metal,

post prog,

prog saturat,

epic black,

d-b crust,

crust punk,

melting pot metal,

70’s,

metal progresiv extrem,

trash,

garage mutant rock,

dark post neo metal,

tharsh,

doom,

swedeath,

nordeath,

nick cave,

emo fusion,

avant-garde black metal,

grindeath,

stoner’n’roll,

nawak decomplexat,

modern metal,

non folk,

neo folc,

postmetal,

disco-punk,

neurosis,

postpunk,

melancholic post black metal,

zappa,

doom sludgy,

grunge,

finncore,

mathcore,

jazzcore,

punk-jazz,

led zeppelinesc

mike patton,

hybridmetal,

fastcore,

nippon girls,

black merovingian,

kraut,

berlin multisexual techno,

ambient,

dub,

dub metal,

russian,

metal tuvan,

hororr goth metal,

acordilioane,

90’s,

punk cu dreadlocks,

irish punk,

dark britannia,

celtic,

celtic pagan metal,

crustcore,

julian cope,

rock psyhedelic,

comedy metal,

metal panteist,

spoken words in black,

spoken words in white,

death oldskull

noise,

drone,

lush,

pink floyd,

tech death,

foufou magrebian,

world,

queer metal,

disco queer,

americana,

goth american,

cabaret,

cabaret funebru,

fanfare,

djent,

jazz metal djentist,

folk’n’punk balcanic,

talk rock,

cold rock acustic,

noise hardcore,

etnic rock,

pixies,

redneck metal,

dark chamber music,

power slutty girl rock,

flamenco metal,

post-everything,

post-psyhedelic astral,

neo hippie,

fusion rock autist,

space rock,

electronica spațială,

post-rock,

occulte heavy,

retard punk,

art-pop,

metal brazilian,

synth,

metal baroc,

pop sofisticat,

rap metal,

medieval metal,

vod-ska metal,

modern english,

prog crimson,

rock alternativ de varietăți,

shoegaze,

nawak,

altele…

 

…câte altele. În Tibet călugării își dau de veacuri silința să descifreze cele 9 miliarde de nume ale lui Dumnezeu. Este cert, când vor epuiza cifra lumea se va sfârși!!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine