“Dumnezeu s-a născut în exil” este numele unei celebre cărţi scrisă prin anii ’60 de imigrantul politic Vintilă Horia. Ce-a vrut să zică autorul?! Este exilul sfântul Graal!? Este plecarea din vatră într-o lume mai bună rezolvarea problemelor noastre, altele decât cele materiale!? Opt din zece români vor să emigreze din ţara natală. De la începutul secolului XX, au plecat aproape 10 milioane de români. Aproape 4 milioane după Revoluţie… România e pe primul loc din lume la imigraţia intelectuală. Disperarea rezultată din proasta guvernare și psihoza războiului româno-român îi face pe cei mai mulţi să plece.

Este asta soluţia salvării individuale!? Probabil că da. Este oare soluţia asta una fericită!? Categoric NU. Nu sunt impotriva dorului de ducă și nici a rezolvării unei cariere în străinătate. Dar nu cred că a părăsi o familie, fie ea săracă și dezbinată, și a te duce printre străini este cea mai mare fericire…

Un român din Auckland, Noua Zeelandă, spunea despre acest blestem al auto-exilului niște cuvinte care fac cât o slană și o palincă într-o seară friguroasă:

“…Nu vor fi niciodata fericiţi, le va lipsi curva aia de ţară greșită. De multe ori m-am gândit că-mi lipsește o doagă, trăiesc în paradis, într-o ţară lipsită complet de drame majore, civilizată, orientată spre om, nu spre statistică. Și totusi, sunt de multe ori cu noduri în gât și lacrimi în ochi, cred că așa m-aș simţi dacă aș fi indrăgostit de-o curvă de pe centură. Îmi amintesc de anii de liceu, bășcăliile la adresa “doinelor de înstrăinare”, da futu-i, există sentimentul ăla.  Nu o să pot ierta niciodată jegurilor de sus faptul că ne tâlharesc de opţiunea unei întoarceri cât de cât civilizate.” – Dan Coroian-Vlad.