Un antropolog la București. Orașul între tradițional și modern

Până să ajung în Anglia, nu mi-am pus prea serios problema cum anume aș defini Bucureștiul – era simplu: orașul în care locuiesc. Acolo însă a trebuit să găsesc o descriere. Unii dintre străinii pe care i-am întâlnit își imaginau că am ieșit dintr-un bordei de pământ: „România e ca Africa de Sud, nu? Unde oamenii locuiesc sub pământ”, am fost întrebată la o cină. Sau că Imperiul Otoman este încă alive and well în această parte de lume și noi cu el, după cum mi-a zis un coleg la un moment dat. Cel mai adesea, oamenii păreau să creadă că suntem prinși aici într-o lume comunistă și gri. Asemenea geografiilor imaginare ale istoricului antic Herodot, pentru unii dintre cei pe care i-am întâlnit acolo, România și Bucureștiul sunt un ținut mitic, departe „pe continent” (pentru că, bineînțeles, Marea Britanie nu este „pe continent”). Un loc probabil la fel de necunoscut ca teritoriul care se întindea dincolo de Comitat, în Lord of The Rings.

Prin urmare, cum explici unui necunoscător Bucureștiul în câțiva pași? Hai să vedem. Am ales 5 viniete, despre caractere disparate ale orașului, umane și non-umane (pentru a fi în ton cu democratizarea din științele sociale), dar care surprind între ele câteva din contrastele orașului, întâlnirea dintre vechi și nou.

1. Blocul „comunist” și traiul la comun

Blocurile definesc orașul. În perioada comunistă, ele au creat noi tipuri de comunități în care oameni care nu se cunoșteau deloc, majoritatea veniți din afara orașului, au fost aduși să trăiască împreună. Aceștia au păstrat obiceiuri de la sat, mutate la bloc: au apărut micro-comunități de într-ajutorare, de obicei cu vecinii de palier sau apropiații, spațiul verde din jurul blocului a luat locul grădinii casei de la țară, iar acolo unde exista – banca din față a înlocuit ușor prispa casei.

În societatea tradițională, la sat, nu există spațiu public de care să te îngrijești, așa că demarcația „gospodăria mea” versus „ceilalți” era clară. Casa scării sau grădina blocului, aceste no man`s land, au ajuns să aibă un statut ambiguu: teoretic și pe hârtie sunt „la comun”, respectiv ale primăriei. Dar, în realitate, cine trebuie să se îngrijească de ele?

Cazul grădiniței blocului este evocator: locatarii mai întreprinzători le-au transformat în grădini personale, fiecare după estetica lui: de la câteva tufe de liliac, până la cascade cu stânci japoneze reinterpretate. Când primăria intervine cu lucrări pentru parcări, apă, cablări etc. și strică grădina, apar conflicte inevitabile: spațiul este al statului, însă copacii și plantele sunt ale asociației de bloc.

2. Vecinul întreprinzător de la bloc

Ce ar fi Bucureștiul fără vecinul întreprinzător? Președintele de bloc „știe el pe cineva care poate face zugrăveala mai ieftin”. Așa afli că există în cartier o rețea informală de mici meșteșugari și constructori cu care „ne înțelegem ca oamenii”.

Alt vecin, care ia foarte în serios reciclarea, nu lasă să se piardă nimic. O trotinetă lăsată pe stradă? Îi scoate roțile, ca să le monteze la căruțul de piață. O lampă ruptă, la ghenă? Va fi reparată și „pusă bine”, pentru că „nu știi când ai nevoie”. Cutiile de smântână devin ghivece, sau mai nou tăvițe pentru hrănirea pisicilor din cartier, iar cu mușamaua veche se poate înfrumuseța masa din grădina blocului. Și uite-așa totul capătă un aer cumva familiar și-ncepi să te simți în spațiul public ca acasă. Sau nu?

3. Casele vechi

Pandantul vieții la bloc este locuitul la casă. Pentru cine știe ce să caute, Bucureștiul oferă încă multe surprize. Sunt case în care memoria unui trecut îndepărtat a supraviețuit prin detalii: o fereastră de secol XIX, un colț de pridvor de lemn, de la 1700, o piatră de mormânt otomană sau un motiv franțuzesc.

Aceste rămășițe sunt însă înglobate în adaosuri recente și formează un palimpsest specific Bucureștiului. Nu știm pentru cât timp de-acum înainte, căci „Ceea ce va fi scăpat calamităților naturale și valurilor succesive de modernizări/ igienizări/ sistematizări politico-administrative e oricum erodat, puțin câte puțin, de mica improvizație privată, nu mai puțin distructivă pe termen lung.”, după cum observă extrem de bine Laboratorul de memorie urbană (memorieurbana.ro).

În special în contextul schimbărilor post-decembriste, al retrocedărilor, vânzărilor și demolărilor, astfel de colțuri de istorie sunt treptat înlocuite de clădiri „moderne” și „curate”. În locul vechilor locuitori se mută noua upper middle class sau afaceriștii imobiliari străini.

4. Gospodina

Efectele laitmotivului „să fie modern” legat de omniprezentul „să fie frumos” se văd peste tot: borduri peste borduri, unele chiar colorate, garduri și gărdulețe, panseluțe, pitici de grădină la bloc, anvelope transformate în jardiniere, perdeluțe de dantelă puse la termopan și multe altele.

În spațiul public, fie că este stradă sau grădină, casa scării sau fațada blocului, sub aceste devize se ascunde o obsesie națională de gospodine. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Spațiul trebuie „înfrumusețat” și îngrădit, însă în lipsa unui simț estetic sau a unor criterii funcționale – ce rol are un gard care dublează gardul viu?!, îmbinarea unei priviri de gospodină cu noile materiale moderne duce la kitsch: fântâni îmbrăcate în faianță de bucătărie, balustrade de inox și uși de termopan la case monument istoric, flori plantate responsabil, ca porumbul, la distanța regulamentară de 50cm. Bordura de plante englezească, pe care am încercat să o introduc la blocul în care locuiesc, e încă privită cu suspiciune și rezistență, pentru că „nu e frumos așa, înghesuit.

5. Ciorba și merdeneaua

Dacă e cineva care s-a prins de curentul tradiției care curge prin inconștientul Bucureștiului, aceștia sunt micii întreprinzători care au văzut o bună oportunitate în preferințele noastre culinare. Așa au apărut prin oraș ciorbării, plăcintării și alte localuri similare, unde se vând într-o ambianță hipsterească, sau „rustic-modernă”, mâncăruri pentru fiecare gust.

Sunt rețetele cu care am crescut cu toții. Dacă mâncarea mai este și „bio”, „organică” sau „ca la țară”, capitalizând nostalgia publicului și noile tendințe de viață sănătoasă, clientela și succesul sunt garantate. Ce s-a schimbat, totuși? Locul bucătăresei împlinite la corp a fost luat de băieți în pas cu moda, care par să fie scoși dintr-o sală de fitness, lucru care contribuie la succesul afacerii.

Între o plimbare prin vechile cartiere de case și o ciorbă, între o vizită într-un apartament la bloc și noile clădiri de birouri, orașul și oamenii lui își negociază existența la granița între timpuri și spații. Și asta face Bucureștiul să fie… ceea ce este.

Text: Alexandra Ion  – antropolog și lector al cursului Introducere în antropologia culturală, pe care-l susține, din 12 septembrie, la Fundația Calea Victoriei.

Sursă foto aici.

2 comentarii
    alin

    picket fence, asa se numeste gardul care e in jurul gardului viu
    jurnalismul nu e chiar pentru toata lumea. tinand cont ca bucurestiul este la raspantia dintre lumi, influente, din punct de vedere arhitectural orice e permis. la fel si cultural.

    Permalink

    Cred că 2 ar putea fi ceva specific dâmbovițean. 1 în nici un caz, cred că este universal, la fel și cinci-ul. Felicitări pentru 4, fiindcă de aici se înțelege că participați la spațiile comune. Fiindcă este tipic romanesc, cei care stau departe de orice oameni care se unesc pentru orice, fie chiar și pentru o floare. Dislike la toate ideile puse în comun și la toate formele de comunitate și asociere umană, fiindcă între timp, fără să realizeze asta, s-au transformat în oameni egoiști, răi și care preferă singurătatea.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine