Artista americană Stella Rose (fiica liderului Depeche Mode, Dave Gahan), vedetă goth-glam în plină ascensiune, revine la București cu piese noi și va concerta alături de trupa sa – sâmbata aceasta, 31 ianuarie, la Control Club.
În deschidere: duo-ul lo-fi/darkwave bucureștean Tobă Moarte
Ultimele bilete sunt disponibile în rețeaua Eventbook.
Stella Rose a lansat recent EP-ul Hollybaby (via KRO Records), un material dark pop intens și introspectiv, însoțit de videoclipul piesei Beautiful Twentysomethings, regizat chiar de artistă.

Stella Rose Gahan este astăzi bine ancorată în cercurile vibrante ale scenei underground newyorkeze (așa cum remarcă Rolling Stone), și, în paralel, își consolidează tot mai vizibil prezența în industria modei, apărând pe coperțile unor reviste prestigioase precum POP, W Mag și Lampoon Magazine. Activitatea sa artistică a fost apreciată de publicații de renume, printre care Rolling Stone UK, Brooklyn Vegan, Paper, Clash, CREEM și NME, iar afinitatea cu creatori care împărtășesc aceeași viziune s-a reflectat în colaborări notabile: apariții în Diaries de Hedi Slimane, în Buffalo Hotel Chelsea Issue 16 fotografiat de Richard Kern, precum și participarea la show-ul Enfants Riches Déprimés din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
“The singer (and daughter of Depeche Mode frontman Dave Gahan) has a musical style that embraces New York City’s rock and roll history.” – W Magazine
“The New York singer has been carving out her own sonic identity, rooted in dramatic pop and a powerfully arresting vocal at all turns” – DIY Magazine
Tobă Moarte este un duo eclectic care abordează stiluri lo-fi/noise-rock/darkwave, înființat în 2022 într-un studio de artă din București, de către Miruna Radovici și Vlad Stoica. Parte a unei scene dornice de proiecte care explorează o varietate largă de genuri, creându-și în același timp propria identitate, Tobă Moarte reprezintă mai mult decât un act revigorant și promițător, capabil să lase o impresie durabilă prin sound și prezență scenică.
Eveniment prezentat de Liveland, cu sprijinul Control Club.
Programul serii: 19:00 open doors / 20:00 Tobă Moarte / 21:00 Stella Rose
Biletele, la prețul de 100 lei (acces general) sunt disponibile online pe Eventbook.ro și în seara evenimentului, la intrare.