La începutul săptămânii am lansat cea de-a cincea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cum te-ai apăra dacă, brusc, ai fi acuzat că identitatea ta nu-ți aparține?.
Concursul se încheie mâine, 10 februarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 11 februarie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Cătălina a revenit pe site-ul nostru cu unul din textele finaliste. Bine ai revenit, Cătălina!.
***
– Se plângea prea mult.
– Îhîm.
– Nu mai ținea la tăvăleală.
– Îhîm.
– Uita să zâmbească. De fapt, nici nu-mi mai amintesc când o făcuse ultima oară.
– Păi, râdea zgomotos. Am auzit-o de multe ori.
– Da, dar doar la stimuli externi. Nu venea din interior. Eu vorbeam despre zâmbet.
– Păi, și ce ai făcut cu ea?
– Am omorât-o.
– Hai, nu cred!
– Da, i-am dat shut down, ca la calculatoare. Consuma prea multe resurse.
– N-aș zice, te amăgești. De-aia eviți să te privești în oglindă. Ți-e frică c-ai s-o zărești tot acolo.
– ….
– Te-am văzut cum faci. Ți se încleștează mâinile pe marginile chiuvetei, de ți se albesc oasele prin piele, privești mai întâi pe fereastră ca să amâni momentul, apoi, când îți faci curaj, arunci doar o ocheadă și te prefaci că-ți verifici coafura, rânjești să depistezi urme de mâncare dintre dinți și atât. N-ai curaj să te privești. E tot acolo, în tine, știi bine, ca-ntr-o matrioșcă.
– Da, bine, n-am chef de povestea asta. Mai ales acum. Ai auzit ce acuzații mi se aduc. Cică mi-am furat identitatea.
– Cine ești tu? Și ce-ai făcut cu Cătălina?
– Cine sunt eu? Cine sunt eu? Nici eu nu mai știu în ultima vreme. Cred că sunt ceea ce am fost, ce sunt și ce voi fi. Sau sunt și nu sunt în același timp. Cam ca pisica lui Schrödinger.
– Auzi, ai fumat ceva?
– Nu, ca n-are efect, am încercat, degeaba. Dar să știi că oamenii ăia au dreptate. Doar că nu credeam că e atât de evident.
– Despre ce vorbești?
– Hai, nu face pe proasta! Știi bine. Toți oamenii pe care i-ai întâlnit, toate experiențele prin care ai trecut, chiar și momentele de contemplare, iluziile și visele, toate s-au impregnat în noi, ne-au schimbat. Eu nu mai sunt eu. Cătălina se transformă. O să-mi zic de-acum înainte Cătălina von Frankenstein.
– Cum ai de gând să te aperi?
– În niciun fel. Voi recunoaște și le voi da dreptate. Și voi merge mai departe.
– Și ce or să-ți facă? Ce se va întâmpla cu tine?
– Nimic. E treaba lor. Acceptă sau nu. Important e că ne-am dat noi seama. Mai toarnă-mi un pahar, te rog, Cătălina, și hai să schimbăm subiectul. Oglinda o șterg mai târziu. Cînd o să-mi accept matrioșca.
