Gala Premiilor UNITER, ediția 34: ÎNTRE FORME BELIGERANTE ȘI STARE DE GRAȚIE

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

De-a lungul epocilor, politologi, sociologi și chiar artiști, au definit războiul ca pe o stare normală a umanităţii. Dacă-i așa, atunci Gala Premiilor UNITER alege să facă din război un instrument al învierii formei teatrale pure. Trofeul UNITER renaște, se regenerează…

Răzvan Mazilu și Dragoș Buhagiar – pentru a doua oară împreună creatori ai spectacolului Galei Premiilor UNITER – și-au asumat misiunea extrem de provocatoare de a oferi o sărbătoare teatrală cu strălucire și glam, dar mai ales cu „atenție și luciditate la contextul social-politic în care facem, azi, teatru; gala UNITER va fi un spectacol al contrastelor, așa cum e lumea în care trăim”. (Răzvan Mazilu)

DESPRE PREMII, NOMINALIZĂRI ȘI JURII

Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor decise de un Juriu format din profesioniști din lumea teatrului. Nominalizările pentru Gala

Premiilor UNITER 2026 au fost făcute de un juriu format din criticii de teatru Oana Borș, Mihai Brezeanu și Iulia Popovici, după vizionarea a peste 200 de spectacole de teatru din România.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER s-au decis următoarele premii:

Premiul de Excelență „Ion Caramitru”: Teatrul ACT. Primul teatru independent din România, reper al valorii și demnității în cultura română de peste 25 de ani

Premiul pentru întreaga activitate actriță: CATRINEL DUMITRESCU

Premiul pentru întreaga activitate actor: MARIUS BODOCHI

Premiul pentru întreaga activitate regie: GÁBOR TOMPA

Premiul pentru întreaga activitate scenografie: MARIE-JEANNE LECCA

Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală: MARINA CONSTANTINESCU

VICTOR REBENGIUC: Omagiul UNITER pentru cariera sa strălucită și longevivă 

 

PREMII SPECIALE

ȘI Festival – Festivalul de Teatru și Film, ediția a V-a, realizat de Asociația Șerban Ionescu – pentru construirea unui spațiu de creație și identitate culturală în localitatea 2 Mai

Teatrul de Artă București – pentru rezistență și vocație în cultura independentă – 15 ani în 2025

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova – la împlinirea a 175 de ani de slujire a culturii românești

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași – 185 de ani de istorie – tradiție și continuitate

Toate nominalizările aici și premiile aici.

Celor 16 categorii de premii cu nominalizări, și premiilor decise de Senatul UNITER li se adaugă Premiul președintelui și Premiul British Council. 

Juriul Galei UNITER 2026 care va decide câștigătorii este format din: Cosmin Florea (scenograf), Iulian Postelnicu (actor), Bobi Pricop (regizor), Miruna Runcan (critic de teatru), Andrea Tokai (actriță).

GALA PREMIILOR UNITER 2026. PERSPECTIVE. REFLECȚII

este o campanie amplă care adună artiști, oameni de teatru, oameni de cultură, echipe, în jurul singurului eveniment de analiză la zi a fenomenului teatral românesc.

INSIDE. Perspective din interiorul Galei Premiilor UNITER 2026. Votul Publicului

TU PE CINE VOTEZI ? Susține-ți favoritul! este o campanie despre concursul Galei și nominalizații din acest an. Despre acest interior al Galei, cu așteptări, speranțe și susțineri. Mesaje video de susţinere pline de emoție, energie și creativitate – trimise din inimă de colegii de breaslă, care sunt alături de ei și îi susțin în competiția pentru cele 16 categorii de premii. 

Votul va fi deschis în perioada 22-25 mai pe www.uniter.ro.

OUTSIDE. Ecouri și reflecții despre Premiile UNITER

„Gala văzută de…”, campania inițiată acum două ediții continuă și anul acesta, într-o nouă înfățișare, cu o serie de mini-interviuri la care participă artiști tineri și consacrați, oameni de teatru și de cultură, care au fost nominalizați sau nu la Gală, care au participat sau nu, dar pentru care Gala este un reper cultural an de an.

Campania este în derulare pe YouTube și Facebook UNITER.

Primele interviuri aici:

Ada Solomon: https://www.youtube.com/watch?v=kBAIoV2hOso

Irina Artenii: https://www.youtube.com/watch?v=hHpgZhbY6gM&t=4s

Ana Crăciun Lambru: https://www.youtube.com/watch?v=MUBcb1EzeG4

 

DESPRE SPECTACOLUL GALEI

Una dintre surprizele pe care le putem dezvălui despre spectacol Galei este prezența extraordinară pe scena Galei UNITER a contratenorului Valer Săbăduș, muzician german de origine română, născut la Arad. Discografia bogată și variată a lui Valer Săbăduș acoperă o gamă largă, de la lucrări baroce până la muzică sacră italiană, operă și lucrări contemporane. A fost distins cu numeroase premii internaționale.

Așadar, luni, 25 mai, ora 20:00, Teatrul Odeon București va fi gazda celei de-a 34-a ediții a premiilor teatrului românesc. Evenimentul va fi transmis în direct pe uniter.ro, conturile de Facebook (https://www.facebook.com/UNITERoficial) și YouTube (https://www.youtube.com/@UniterRomania) ale UNITER, TVR 1, TVR Cultural, tvr.ro și pe undele Radio România Cultural.

Începând cu ora 19:00, tele-spectatorii pot vedea evenimentul de covor roșu transmis în direct pe www.uniter.ro, Facebook și YouTube UNITER, unde vor putea urmări sosirea artiștilor și a invitaților, dar și declarațiile lor, în scurte interviuri realizate de artistul Răzvan Omotă.

Prin autenticitatea pe care și-a păstrat-o încă de la primele ediții, prin amploarea, originalitatea și actualitatea conceptului regizoral și scenografic, GALA PREMIILOR UNITER a devenit unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii teatrale românești – un context al celebrării teatrului ÎMPREUNĂ. Artiști, parteneri de tradiție și financiari, parteneri media și echipe. Indiferent de orice contexte sociale…

„În această epocă din ce în ce mai apocaliptică, amenințată de pericole de tot felul, în idealismul meu, eu tot mai sper că teatrul, arta, pot aduce surplus de viață, pot aduce speranță. Dincolo de probleme, ceea ce mi se pare important e că, în urma noastră, poate să rămînă ceva frumos, o stare de grație.” (Răzvan Mazilu)

Producătorii și partenerii GALEI PREMIILOR UNITER 2026

Producător: Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România

Parteneri principali ai evenimentului: Primăria Municipiului București prin ARCUB

Co-producător: Televiziunea Română

Partener special al evenimentului: Teatrul Odeon București

Sponsor principal: Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc

Partener principal: MOL România

Sponsori: Domeniile Blaga, KitKat

Parteneri: Institutul Cultural Român, Fundaţia ANONIMUL, British Council România, Casa Regală a României

Cu sprijinul: Teatrul Excelsior

Partener media tradițional: Societatea Română de Radiodifuziune

Partener media principal: Radio Guerrilla

Partener cultural: Radio RFI România

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Zile și Nopți, Teatrul Azi, Ziarul Metropolis, www.happ.ro, LiterNet, BookHub, TVR1, TVR Cultural, TVR Info

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Partener de mobilitate: BLUE

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine