Ieri am lansat ce-a de-a zecea (uau!) temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Ce drepturi credeți că ar trebui să aibă animalele?
Concursul se încheie duminică, 23 septembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 24 septembrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Sebi Răducu, câștigătorul ultimei ediții, dă tonul și de data asta. Chiar dacă știe că nu mai poate câștiga și tura asta. Dar nouă ne place.
***
Sunt un animal pe cale de dispariție, deci prin urmare las specia mea și toată originea mea animalică anonimă. Pentru protecția mea și a semenilor mei (masculini, feminini sau neutri). Mi s-a adus la cunoștiință că oamenii s-au trezit din somnul lor veșnic să lupte pentru drepturile altor ființe decât ale lor. E drăguț.
Am dreptul să supravietuiesc. Sau am obligația s-o fac. Sunt un animal. M-am născut fără referendum și sunt supus hazardului naturii. În consecință, fiecare pentru el. Specia mea a avut de furcă cu multe intemperii ale naturii: meteoriți, potopuri, uragane, furtuni, tornade, cutremure, omul și încă – oare, de ce? – sunt aici.
De la un timp, oamenii au devenit atât de obsedați de ei încât își dau și iau drepturi unul altuia în funcție de banii și religia pe care o poartă. Mai precis, nebunia și disperarea care-i motivează să supraviețuiască fără sens ca și mine până la capătul autostrăzii. Fie una scurtă și neterminată.
Am dreptul să fiu un animal și să nu fiu tratat ca o ființă umană, pentru că animalul este o realitate și ființa umană este un abstract. Altfel, de ce tot comportamentul omului pare a fi similar cu al unui iepure bolnav de rabie, care mereu crede că tot ceea ce face e în regulă până când e pus în fața consecințelor târzii – un morcov stricat și ros pe jumătate. Da, pot să gândesc, dar asta nu înseamnă că sunt special.
Vreau să fiu lăsat în pace ca și animal. Să trăiesc acolo unde m-am obișnuit. Să nu fiu vânat, ucis sau braconat de niște ciudați cu pălării, puști și bișnițe. Să nu fiu expus la muzeu sau zoo ca un monument de victorie personală, așa cum mariile imperii făceau cu civilizațiile indigene. Oamenii sunt deja o cauză pierdută a naturii. Măcar noi, animalele, să încercăm să ne ducem existența la fel de ciudată și complicată într-un punct privat.
Nu vreau o lege. Vreau doar să nu fie prea târziu. Pentru că oamenii acționează greoi.
P.S.: Nu sunt imaginar, sunt doar minuscul.
