După îndelungi deliberări cu mine însumi, am hotărît că ar fi foarte bine să existe – în toată lumea, dacă se poate, nu doar în România – pictori specializați în portrete-robot, să fie plătiți de poliție să le facă portrete-robot pe pînză, în ulei, celor dați în urmărire generală, și tablourile astea să fie înrămate și expuse în galerii și muzee, să fie vernisaje de expoziții cu portrete-robot la care să vorbească polițiști, detectivi, curatori, procurori, chirurgi esteticieni, make-up artiști, dermatologi, oftalmologi, oreliști, designeri vestimentari, stomatologi, aviatori, să vorbească cine-o vrea la vernisajele astea, totul e ca artiștii să nu fie blazați și să abordeze o gamă diversă de curente artistice, să existe portrete-robot naive, portrete-robot renascentiste, portrete-robot clasiciste, portrete-robot impresioniste, portrete-robot expresioniste, portrete-robot suprarealiste, portrete-robot realiste, portrete-robot avangardiste și post-avangardiste, portrete-robot pointiliste, portrete-robot prepostmoderne, portrete-robot manga, portrete-robot de bucătărie, ba chiar și autoportrete-robot, de ce nu. Sigur, pe fir pot intra și sculptorii, care le pot face celor urmăriți de poliție busturi din piatră sau din bronz, și toate astea le-aș așeza sub umbrela unui curent artistic vast, grandios, pe care eu l-aș numi urmărismul sau infracționismul sau ceva de genul ăsta.