Dincolo de ușa biroului este viața. Te așteaptă. Indiferent de cât de cool e locul de muncă sau cât de mult îți place ceea ce faci. Așa trebuie să fie. Chiar și în cazul meu, în care job-ul e unul super cool. Job-ul e job și viața e viață. E ca în politică: poți avea cele mai bune intenții și poți face cele mai demne de laudă lucruri, atâta timp cât le faci prin filtru politic, tot acțiuni politice sunt. Cred că m-am făcut înțeles și putem să ne întoarcem liniștiți la viețile noastre.
Ce vreau de fapt să va spun e că weekend-ul ăsta am trecut prin locul în care în urmă cu 5 ani aveam revelația: “Dacă n-aveam bicicletă n-aș fi ajuns niciodată pe aici!”. Asta mi-am zis în gând în 2013, în momentul în care, după ce pedalasem vreo douăzeci și ceva de kilometri pe traseul de la Vidraru MTB Challenge, am ieșit din pădure și în față mi s-a deschis unul dintre cele mai frumoase peisaje pe care le văzusem până atunci. Imediat mi-am adus aminte de Ion, cel care m-a ajutat să-mi găsesc calea cu acel HT Three pe care l-am călărit vreo 3 ani, și i-am mulțumit în gând. E drept că eram și încă sunt încărcat cu pasiune.
Anul ăsta, când am ajuns în acel loc, mi-am adus aminte de Ion, dar și de Mircea care s-a ocupat de bunul meu mers pe calea cea bună călăre pe un Reaction GTC, și de Dan care m-a dus pe niște trasee de enduro pe care nu credeam că mă voi da cu bicicleta dacă-mi spuneai asta în urmă cu cinci ani. Chiar dacă aș fi avut un SUV premium foarte atractiv, cum e e-tron care oferă spațiu pentru 5 persoane și autonomie de până la 500 km, n-aș fi ajuns acolo. Când vine vorba de poteca de munte ai nevoie de picioare. Și eventual și de o bicicletă. Ideea e simplă: am avut norocul ca în ultimii 5 ani să mă înconjor de oameni frumoși care să conteze în minunăția vieții.
În momentul în care scriu aceste rânduri chiar mă gândesc care ar fi cele mai frumoase locuri în 2013, 2014, 2015, 2016, 2017. În 2013 cred că Munții Făgăraș au fost cei care m-au impresionat cel mai mult. În 2014 am fost impresionat de traseele de MTB din Thassos. Tot atunci, acolo, am avut primul contact cu ciclismul de șosea. Ulisse mi-a zis primele chestii legate de ciclismul de șosea. În 2015 am stat foarte mult prin Munții Dobrogei cu Țuri la Campionatul Dobrogean de MTB. În 2016 mi-a plăcut foarte mult traseul de XCO de la Păltiniș. În 2017 am ajuns la Cluj și pe traseul de la BikeXpert Alpine Challenge de la Pucioasa.
Anul acesta, până acum, cel mai mult mi-a plăcut că am putut pedala în februarie la 25 de grade Celsius în munții turcești din zona Alanya. Până acum. Deși știu că o să mă bucur de revederea cu traseul de la Transilvania Bike Trails Race, care este într-o zonă extraordinar de frumoasă din Podișul Transilvaniei. Îmi pare rău deja că n-o să ajung pe traseul de la Păltiniș și nici pe cel de la Luncavița de la Explorer MTB Challenge în 25 august. Dar sper să ajung prin Maramureș.
Ce vreau să spun de fapt e că, dacă într-o zi viața îți da o lucrare de control fulger la care trebuie să numești câte 5 lucruri/locuri/momente/evenimente/oameni care au contat în fiecare din ultimii 5 ani, oameni care să nu aibă legătură cu job-ul decât contextual, trebuie să putem scrie rapid. Și obligatoriu trebuie să avem ce scrie. Spun asta pentru că m-am întâlnit zilele trecute cu un vechi amic care mi-a zis că în sfârșit face o grămadă de bani, dar nu mai are timp de el. Și a intrat atât de tare în starea asta încât nu știe cum să iasă. L-am întrebat dacă are vreun hobby. Ce credeți?
