93 pts

Se întâmplă lucruri bune chiar și în vremuri de grele încercări; cred că vă amintiți ce tristețe ne cuprinsese imediat după criza din 2008 și cât de generalizată era starea demoralizatoare. Și totuși, în 2009 a apărut Iphone și odată cu el au explodat aplicațiile, multe alte drumuri s-au deschis astfel către tehnologii care azi ne fac viața mai ușoară (car sharing-ul mi se pare de departe un game changer). Deși nu la aceeași scară, aș vrea să semnalez o mică realizare care mie îmi prevestește că ceva bun stă să se coacă în vremurile imediat următoare. De curând, site-ul de recenzii înființat de Robert Parker a.k.a. The Wine Advocate (un guru al criticii de vin care prin aprecierile lui poate ridica la cer prețul unei etichete sau al unei întregi regiuni) a început să analizeze și vinuri românești. Deși el s-a retras, site-ul publică în continuare analize pentru mii de etichete, munca fiind împărțită de un colectiv de 10 critici de vin, alocați pe regiuni.

Noutatea constă în faptul că responsabilul cu vinurile est europene, Mark Squires, a început să analizeze și vinuri românești. La începutul anului am apărut cu 41 de vinuri cu recenzii promițătoare, iar acum, în octombrie, vinurile românești au reușit să puncteze foarte bine, stabilind un adevărat punct zero de la care sperăm cu toții să începem să urcăm. Atât producătorii cât și nivelul de educație al consumatorilor au evoluat destul de mult în ultimii 10 ani, însă de afară acest lucru nu era foarte vizibil. Sperăm că aceste recenzii să ne pună pe harta mondiala a vinului, măcar lângă țări interesante precum Grecia, Liban, Israel, iar marii retaileri din vest să înceapă să listeze și vinurile noastre, pentru că acest mic succes poate atrage ulterioare dezvoltări pe orizontală destul de interesante (gastronomia și turismul sunt strâns legate de cultura vinului).

Așadar, surpriza ultimilor zile este că un vin românesc, un cabernet sauvignon produs de Iustin Urucu la Vinarte a reușit să obțină 93 de puncte Robert Parker. Nu e mult, dar în condițiile în care brandul de țară a fost ca și inexistent, cred că rezultatul este excelent pentru că de pe urma lui vor putea beneficia și alte etichete românești la viitoarele teste.

Soare Cabernet Sauvignon, recolta anului 2017, primește 93 de puncte, în premieră pentru vinurile românești. Se cuvine să aplaudăm în picioare, mai ales că nu prea mai avem multe motive de bucurie colectivă în ultima vreme. Și mai ales pentru că vor auzi de noi tot mai mulți iubitori ai vinului din toata lumea și ne vor căuta chiar la noi acasă. Am întâlnit chiar în urmă cu câteva zile un cuplu de americani veniți în vacanță pentru 2 săptămâni în România; îndrăgostiti de Feteasca Neagră, de Curtea de Argeș și de piatra cubică sau arhitectura din Centrul Vechi al Bucureștiului, de Sibiu și Brașov,  m-au întrebat: ”ai vizitat Pompeii? Pentru că Ulpia Traiana Sarmizegetusa ni se pare fabuloasă, peste orașul înghițit de lavă”. Practic mi-au repetat același lucru pe care-l auzeam de la cei ce ne calcă pragul: avem o țară frumoasă cu oameni primitori dar fără awareness. Dacă nu ajung aici by chance, turiștii străini pot trăi liniștiți până la adânci bătrâneți și nu ar regreta că nu au vizitat România (NO FOMO). Asta e imaginea noastră: zero. Probabil că este pe măsura eforturilor de comunicare depuse. Însă cu atât mai important este succesul acestui rating (așa minor, cum pare el ca însemnătate). Ratingul bunicel într-o revistă/site lider la nivel mondial ține locul oricărei comunicări pompoase sau subtile (genul frunzei verzi) debitate de funcționari ai unei administrații anchilozate. Pentru că turismul e și despre viață, despre emoțiile trăite în fața simplității comuniunii oamenilor cu natura și astea trebuie povestite pentru a deveni molipsitoare.

Combinația sarmale – fetească neagră – natură (încă neatinsă) poate avea un farmec aparte, greu de egalat de către alte destinații. Și nu avem de arătat doar sarmale 🙂

Daca vreți să dați buzna să verificați ce e așa special cu notele astea, pe lângă Soare puteți încerca și UniQ (tot de la Vinarte) – 92 puncte, sau etichetele Aurelia Vișinescu, SERVE sau  Budureasca. Detalii aici.

Emil Popescu
Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine