Alexandra Chiriță / Lichide și deshidratare emoțională

La începutul săptămânii am lansat ultima temă a celui de-al cincilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: “La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors și…” – continuă povestea.

Concursul se încheie astăzi, 17 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de mâine, 18 martie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors și, așa cum m-am și așteptat: nimeni. Impropriu zis nimeni; se afla cineva în spatele meu, dar nu era acel cineva care-mi bântuia mintea de mai bine de câțiva ani. Dezamăgită, m-am întors cu fața către pătura de oameni care apărea treptat în fața ochilor mei în timp ce scările rulante mă coborau la Universitate. Zgomotul metalic pe care-l creează uneori scările îmi aduce aminte întotdeauna de ritmul cardiac al oamenilor. Mereu mă întristează gândul că în acea cadență își face treaba inima în majoritatea orelor unei zile. Tâdâm, tâdâm, tâdâm.. Simplu, arareori schimbat.

Pășesc pe acel peron și-ncerc să-mi amuțesc gândurile cu muzică. Eh, firește, acolo, în subconștient, îmi dau prea bine seama că, de fiecare dată când ascult muzică, gândurile sporesc în număr. Muzica-mi este hrană pentru imaginație, îmi este paradoxul: cu ea, sunt cu un pas mai aproape și cu același pas mai departe de realitate.

Dau play, închid ochii. Brusc, o picătură de apă îmi atinge podul palmei care, atârnând supusă pe lângă corp, ținea instinctiv firul prea lung al căștilor lipit de ecranul telefonului. Privesc  picătura și locul din care probabil, provine. Și, instant, mă proiectez în fix acel moment din trectul meu, când nu puteai scăpa de ploaie cu niciun fel de umbrelă, pelerină sau cizme (îmi zic: Hmm, Proust avea dreptate cu acele madlene…bineînțeles c-avea!). Închid din nou ochii pentru a-mi amplifica senzațiile. Sigur că ploaia aceea de atunci, acea ploaie, voia să te tulbure, să te bucure, să te abandoneze vântului necruțător. I-am auzit vocea din nou, dar pleoapele nu doresc a face vreo mișcare. Curentul de la metrou îmi face părul să-mi gâdile obrajii și simt un fior, fiorul care-ți lasă în agonie, în extaz sufletul, exact ca-n romane dacă nu cu mult mai bine. Chipul tău îmi mângâie și zgârie retina. Simt nevoia să plâng. Dar nu.

Eu m-am maturizat. Oamenii asociază lacrimile cu slăbiciunea. Eu nu. Am fost mereu un om care se jena să plângă, dar care, totuși, o cam făcea în prezența altora. Asta m-a întărit. Oamenii au priviri aspre când plânge un copil. Nu e frumos să faci așa sau  Hai, ridică-te că trece până te-oi mărita sau alte minunății de acest fel care rușinează și mai mult un copilaș care nu se poate opri din plâns. Ideea principală era clară: să nu plângi, să nu arăți sentimente și să nu pari slab. Viața îi învață asta pe copii și ei o iau ca atare. Și eu am luat-o, deși au fost niște momente în care am plâns de tristețe ,,cronică”.

Oare unde m-a trimis picătura aceea de apă? Către un moment gravat pe școarța mea craniană. Se zice: creierul uită, poate, dar inima, niciodată. De acord și 100% clișeu, da, apare și-n telenovele, dar, atata timp cât oamenii o spun, atâta timp cât nu expiră, înseamnă că se afla în el un adevăr. Eu am găsit și o cale de mijloc între inimă și creier: inima i-a ordonat creierului meu să nu uite. Caz închis.

Și uite cum o picătură s-a transformat în torționarul meu (dar n-a fost nevoie să se metamorfozeze în celebra picătură chinezească; un strop a fost de ajuns —esențele tari se țin în sticluțe mici)!

Picătura aceea parcă m-a-ntrebat mârșavă: îți aduci aminte?

M-am gândit la tine, am expirat adânc și, când mi-am deschis ochii, erau împăienjeniți. Am analizat sentimentul. De departe de a fi unul nou, dar era unul care nu m-a colindat de mult timp. Îmi amintesc cum, după ce am gustat ploaia de pe buzele tale în acea zi, am plâns în privat, de fericire. Cândva, doar o simplă melodie îmi putea aduce flashback-uri cu zâmbetul tău, cu alunițele tale, cu cicatricile tale. Acum, am realizat ceva cu mult mai înfricoșător: te regăsesc în orice.

,,Nimic nu va fi bine!” îmi spun și iau metroul spre casă, cel care merge in direcția opusă în care se află el.

La kilometri distanță, mai târziu, am plâns, dar tot în privat, pentru că acum sunt adult, sunt de fier și nu există loc de sentimente spontane, de necontrolat… la metrou.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine