Ce trebuie să ni se mai întâmple ca să ne schimbăm atitudinea și acțiunile?

Există imagini care îți rămân imprimate pe retină, fie din cauza intensității, fie din cauza visceralității sau pur și simplu imagini care îți trezesc amintiri, nostalgii, iar acestea ar fi imaginile mai arhetipale. Lumea de azi conține ”arhetipuri-sediment”, din lumea de ieri, după care va deveni și ea un set de ”arhetipuri-sediment” pentru lumea de mâine. Straturi de roci și fosile, depuse și comprimate într-o secțiune de pâmânt. Memoria. Când mă gândesc la viață și tehnologie, nu exclud faptul că lumea de azi este rezultatul nu doar al evoluției, ci chiar procesul evoluției poate fi alimentat, grăbit sau deturnat de experimente științifice. Și nu doar la scara noastră, ci și la o altă scară, poate mult mai vastă, în alte vremuri, în alte lumi. Credeți că nu-i posibil? E chiar atât de copleșitor să ne imaginăm o infinitate de lumi și civilizații, care apar și dispar în urma unor interacțiuni și transformări? Care sunt limitele? Vi se pare că există o cifră exactă care determină existența cosmosului? Cât? Un miliard de miliarde de ce? Și omul când se naște, în ziua în care iese la lumină? Sau există deja de 7, 8, 9 luni?

E un moment exact până la care poți spune că nu ai existat? Și dacă înainte de a exista nu ai existat, iar după ce mori iarăși nu exiști, aceste ”două” inexistențe sunt diferite? Iar dacă sunt diferite, înseamnă că există mai multe moduri de a nu exista?

Bun. Fotografia asta am făcut-o acum vreo doisprezece ani, în zona Lizeanu. E o curte nu departe de blocul unde locuiam pe atunci. Mie mi s-a părut o imagine ”arhetipală”, natura le înghite pe toate până la urmă. Cât n-am polua, cât n-am distruge, cât n-am consuma, până la urmă toate vin din natură și se întorc în natură. Păcat că trebuie să ni se întâmple de fiecare dată ceva foarte grav, ca să realizăm că suntem pe un drum greșit și să facem ceva și pentru natură, nu doar pentru confortul și dependența noastră de plăcere.