ce pornește din coapsă. îndoirea genunchilor apare ca preludiu al elevației. ce pornește din copasă. „eu în viața mea nu am fost tutelat de nimeni, nici când eram mic!” (George Enescu)

(în) bătaie, cu conotații negative sau pozitive: în bătaia vântului, te rup în bătaie, batt(u)allia, stârnire a peștelui, epocă în care se împerechează cocoșii de munte, izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol etc.

reducea toate variantele la o singură posibilitate, cea inevitabilă. te uită cum joacă găina. stai găină că te tai: în crescendo, tremolo, martellato, flageolette, pianissimo.

„încă din 1669, Raoul Feuillet propune prima notație coregrafică. ea constă în descrierea schematică a pașilor, a direcției mersului și a succesiunii figurilor; nu există indicații asupra mișcărilor de brațe sau a părții de sus a corpului.” (Isabelle Ginot, Marcelle Michel, Dansul în secolul XX)

*

[Aurora o vede pe bătrâna care lovește cu andrelele, o măsură de 2/4. Se trece treptat la un vals fermecător în 3/4. Pauză. Strigăt de durere. Aurora sângerează. Opt măsuri de 4/4, foarte largi. Aurora începe să danseze și amețește. Lumea e înnebunită. Aurora se învârte pe loc ca și cum ar fi ciupit-o o tarantulă, prăbușindu-se brusc.]

[și din strigătul lor nu putea să iasă nimic. în jurul gâtului se formase o barieră de corali, niște bijuterii atât de prețioase încât orice șirag ieșit în cale nu era decât o imitație a unei opere de artă. deschidea gura și avea dinții tociți, de mamifer marin. numai lebedele mai au un astfel de camuflaj de apărare.]

[lebede – broccoli. sub apă și la suprafață. cu gâtul în apă, sunt un buchet mătăsos de flori de broccoli. cine ar atinge o lebădă scufundată.]

[trage de lesă, și animalul iese. se gudură la picioarele ei, dă ocol pielii căzute de jur împrejur. piele de drac, drac de mare. îl ia în brațe. mirosul corpului stârnește animalul. jivina începe să spele omul, într-un ritm sâcâitor. dă animalul jos din brațe și se îndreaptă spre cal. capul imens al calului, cu pleope lăsate. mirosul e acolo. milimetru cu milimetru, pleoapa se ridică. calul rumegă pielea omului, apoi vrea în brațe. omul se așază sub animal și-l ridică. se cabrează sincron, apoi își lasă pieile în voia greutății.]

[să acordăm mai puțină atenție picioarelor și mai multă grijă brațelor. (…) arta gestului este înghesuită între margini prea strâmte pentru a produce efecte mărețe. (…) ceea ce va pierde la nivelul picioarelor se va regăsi la nivelul brațelor. (…) corpul nu mai este o cale de evadare a sufletului, ci dimpotrivă, se adună în jurul acestuia.]

*

„ce n-aș da eu să pot să zbor, să văd cu ochii mei lucruri ascunse sub pământ!” (George Enescu)

ce ajută un om să fie în zbor? aer: amestec de gaze care alcătuiește straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. sub pământ, memoria conține fiecare gest.

momentan, ne limităm la întâmplări cu pământ:

„Strângem snopii pe ogor,
Vinul dulce în ulcior
Tra la la la la la la la la la la la la la” (Rapsodia Română nr. 1, versuri de Georgeta Moraru, muzică după George Enescu)

(din volumul Tribar, colecția Vorpal, Editura Nemira)

Foto: Cato Lein