Andreea-Cătălina Drăghici / Învăț să nu mai cred

Aș fi vrut să scriu despre credință, dar nu pot. Să scriu despre cum sîntem învățați că trebuie să credem în Dumnezeu și-n Diavol și-ntr-o posibilă viață de după moarte, în noi și în alții, în vise și în speranță (care, săraca, moare ultima), în însuși mersul vieții, într-un sens pe care-l căutăm cu disperare, pentru că cineva ne-a spus că trebuie să credem că există, în planuri (planuri B), în încrederea pe care o primim, în cuvintele unora și în tăcerile altora. Și tot așa. Imediat ce ne naștem, începem să fim învățați să credem.

Mama și tata m-au învățat să cred. Orbește. Să cred (mai ales) în tot ce nu înțeleg și în toate întrebările fără răspuns. Pentru ei e simplu. Ei cred că vor afla acolo, sus. Că se va trage linie, că se vor descuia tainele, că se vor elibera toate răspunsurile așteptate de unii, vieți de-a rîndul. O vreme am crezut și eu. Și-apoi?

Să crezi presupune orbire, iar mie nu-mi place orbirea. Pentru că abia am început să văd și nu mai vreau  niciodată, dar niciodată, să bîjbîi haotic în speranța că voi ajunge, totuși, unde trebuie.

Credința presupune o călătorie fără hartă, într-o lume despre care nu știi nimic. De ce aș vrea să mă rătăcesc, cînd soiul ăsta de rătăcire nu-mi folosește la nimic? Așa că, de o vreme, învăț să nu mai cred. Și ce vine după asta? Vin zile, una după alta, în care mă trezesc, sînt pusă în fața unor fapte și, învățând să nu mai cred, învăț să văd totul diferit. Pentru că singura unealtă pe care mi-au dăruit-o părinții mei, s-a transformat, dintr-o dată, într-o armă îndreptată spre mine. Mă sufocă, mă inhibă, mă deconcentrează.

Renunț la a crede, renunț la credință. În lipsa ei, se nasc, însă, unelte noi: ambiții, răbdare, nonșalanță, incertitudini (mii), așteptări, dezamăgiri. Le iau pe toate cu mine și, cu ele, caut drumul cel mai bun de străbătut, care se ivește pe distanța dintre sosire și plecare, dintre început și sfîrșit. Cînd nu mai e credință, este, în sfîrșit, asumare și înțelegerea deplină că putem fi tot ceea ce ne dorim să fim. Cînd nu mai e credință, e muncă și perseverență. Sînt toate lucruile care nu-mi mai spun nimic, tocmai pentru că nu au ce să-mi spună, iar acum nu le mai scuz prin credința oarbă. Sînt zile lungi în care mă zbat în mine și încerc să mă pun cap la cap și să mă aliniez cu armonia celorlalți. Poate nu-mi iese din prima, nici din a doua și, nici măcar din a treia. Pote că nu-mi mai iese niciodată și poate că, pînă la urmă, unele lucruri doar așa pot să fie. Pentru că, dacă credința îmi spunea că, pînă la urmă, totul va fi bine, indiferent de întortocheatele căi pe care mă purta, lipsa ei îmi arată că nu e despre a fi bine, ci despre a fi eu, cu rău și cu bine.

Cînd renunți la a crede, pornești, de fapt, marea călătorie. E drumul acela lung și anevoios către tine.

………………………………………

La începutul săptămânii, am lansat cel de-al treilea episod al primului sezon Vocea Ascultătorului. Și, cu ocazia Săptămânii Mari ce precede sărbătoarea pascală care va să vie, v-am invitat să scrieți, răspunzându-ne la întrebarea  În ce (mai) credeți, de ce și mai ales cum vă modelează această credință viața?.

Concursul se încheie duminică, 8 aprilie, chiar în prima zi de Paști, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm cu interes. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de marți, 10 aprilie.

Textul Andreei-Cătălina Drăghici este unul din textele finaliste.

2 comentarii
    bogdan

    Credinta nu e orbire. E simtire, inauntrul tau. Poate ca vine si cu varsta…

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine