La începutul săptămânii am lansat ultima temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Propune o temă pentru concursul Vocea Ascultătorului. Despre ce ai vrea să scrie toți cei care participă la concurs? Justifică-ți propunerea. Pentru a intra cum se cade în noul sezon, am mărit miza. Alături de premiul deja consacrat, cea mai bună temă propusă va reprezenta prima provocare al celui de-al treilea sezon.
Concursul se încheie dumincă, 15 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 16 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Când am citit noua provocare, m-am gândit: la noi e și cuțitul, și pâinea, și pot fi și laudele… Chiar interesant…
Și când m-am gândit la cuțit și la pâine, m-am gândit la bunicii mei, pentru care pâinea a însemnat mult mai mult decât hrană. Pâinea era făcută de bunică-mea și se întelege că nu avea nimic în comun cu franzela de oraș. Era rotundă și mare… și… zdravănă… și mirosea…! Nu semăna cu nimic de pe lumea asta! Bunică-mea cocea pâinea ca nimeni alta, iar bunică-miu o tăia ca nimeni altul. Când îl vedeam pe bunică-miu, cu palmele lui bătătorite și crestate de muncă, cum taie pâinea, ținând-o într-o mână și tăind-o cu cuțitul din cealaltă mână, cu mișcări scurte, ferme, răsucind-o în același timp, fără să o pună pe masă, de îi fâșâia coaja în palma lui aspră, aveam mereu impresia că pâinea este ceva special. De altfel, era mereu pusă la loc ferit, în coș, acoperită de ștergare frumoase, niciodată pusă cu fundul în sus, “e păcat, maică” – așa zicea bunică-mea.
Și dacă tot m-am gândit la bunici, o și văd pe bunică-mea sfârșind orice discuție despre un subiect care are acțiunea în viitor, cu “eh, cum o vrea Dumnezeu“. Dacă vorbeam despre previziuni asupra a ce vor face nepoții când vor crește mari, cu aceste vorbe se încheia fiecare discuție.
Acum ne învățăm copiii că pot face tot ce își doresc dacă învață, dacă muncesc, dacă se străduiesc suficient. Și ochii încep să le strălucească atunci când aud așa minunății… Și dacă este să mă gândesc la o năzdrăvănie, mi-aș pune o întrebare: dacă ar fi să scriu o carte, cartea cărților, cu care să cuceresc lumea și titlul de “Cel mai bun scriitor”, despre ce aș scrie? Care ar fi subiectul acela pentru care s-ar aprinde toate reflectoarele în ziua lansării? Ce fel de carte scrisă de mine aș putea să prezint în fața audienței? Ce public voi cuceri?
Și cred că ultima întrebare mă salvează – aș vrea, cu carțile mele, să pot cuceri copiii. Să fie o carte pentru copii. Povești pentru copii.
Cartea scrisă de voi despre ce ar fi?
