Arte pentru Carte

Arte pentru Carte – o expoziție care ne reamintește că Van Gogh a vândut un tablou în timpul vieții, iar Eminescu a trăit din chetă

Talentul se naște oriunde. Nu are gen, religie, rasă, clasă socială sau avere. Talentul se naște odată cu un copil, crește odată cu el, cu condiția să fie hrănit, îngrijit, protejat, apreciat și educat.

Nu puține sunt exemplele în care talentul s-a născut din sărăcie și a înflorit tot în sărăcie. Artiști de renume care nu au putut trăi din arta lor, care au trăit și s-au stins în mizerie.

Dar dacă am învățat ceva de-a lungul secolelor în care arta a căpătat noi forme de exprimare este că putem, chiar putem, să apreciem și susținem artiștii, să-i ajutăm să scoată talentul din sărăcie, să-i ofere un mediu fertil pentru creștere și rafinare.

Arta e cea care ne vindecă, ne bucură, ne fericește. Iar prețul pe care îl putem plăti pentru tot ceea ce trăim prin artă este extrem de mic.

Putem începe, de exemplu, prin a susține educația tinerilor artiști care nu au scene sau reflectoare sub care să strălucească. Tineri artiști care nu au, deseori, nici măcar materialele necesare pentru a-și realiza arta.

Un prim pas pe care vă invităm să-l faceți este să mergeți în spațiul expozițional de la Curtea Școalei – Avanpost Guerilla, unde în perioada 17-25 octombrie se întâmplă Arte pentru Carte, prima expoziție caritabilă, realizată de adolescenți din mediul rural.

Arte pentru Carte reunește pictura, teatrul și muzica, sub semnătura talentului copiilor din medii defavorizate, beneficiari ai programelor organizației World Vision.

    

Artiștii care semnează lucrările de pictură, desen și fotografie, precum și cei care vor susține momentele artistice de muzică și teatru, sunt adolescenți din mediul rural, bursieri din programele World Vision România. Adolescenții demonstrează prin talentul lor importanța pe care educația o are în formarea fiecărui copil, indiferent de mediul din care provine.

Majoritatea artiștilor provin din comunități sărăce, au unul ori ambii părinți șomeri, sunt din familii monoparentale, familii cu mulți copii, din familii destrămate ori cu părinți emigrați. În toate cazurile, elementul comun este situația materială precară a familiei, care nu poate asigura costurile de școlarizare pentru acești copii, respectiv transport, hrană sau rechizite.

Majoritatea lucrărilor expuse pot fi achiziționate, iar fondurile astfel strânse vor fi direcționate către susținerea participării școlare a copiilor din comunitățile defavorizate unde activează Fundația World Vision, dar și direct către artiștii care le-au semnat, căci arta merită nu doar aplauze, ci și susținere financiară.

Finalul expoziției va fi marcat de un moment artistic inedit, care îmbină muzica și teatrul. Astfel, în 24 octombrie, începând cu ora 18.30, vizitatorii vor participa la un concert de pian și vioară susținut de doi tineri talentați, Flavius Dumă și Georgiana Baran. Concertul va fi acompaniat de un spectacol teatral susținut de două tinere aspirante la actorie, Andreea Seichei și Daria Bucși.

Intrarea este liberă, dar în cadrul evenimentului sunt încurajate donațiile, în sprijinul elevilor cu abilități artistice de la școlile de la sate și pentru asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți copiii din mediul rural.

***

Plăcut de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine