Ieri a fost ziua de naștere a Lygiei Naum (n. 1921), soția poetului Gellu Naum. Ar fi împlinit 97 de ani. Am cîteva amintiri cu Gellu Naum, pe care l-am cunoscut puțin, și mult mai multe cu Lygia.
N-am să o evoc pe Lygia Naum aici, cei care vor să afle despre ea ar trebui să citească romanul Zenobia al lui Gellu Naum, una dintre cele mai frumoase cărți ale literaturii române.
Ceea ce vreau să (tran)scriu acum aici este un banc, unul dintre cele cîteva bancuri suprarealiste cu porumbei pe care mi le-a spus Lygia. Faza e că nu l-am reținut decît pe ăsta:
Porumbița se simțea rău, o durea capul, și porumbelul s-a dus fuga, în zbor, la farmacie ca să îi cumpere ceva.
Trece o oră, trec două, trec trei ore, și porumbelul încă nu întorsese acasă. Porumbița se simțea din ce în ce mai rău și acum mai era și îngrijorată din cauza soțului ei, care întîrzia atît de mult.
Într-un tîrziu, apare porumbelul. Porumbița îl spune:
– Dar bine, dragă, doar știai că mă simt rău, de ce ți-a luat atîta timp să te întorci?
– Păi, era atît de frumos afară, încît am venit pe jos.
