Buburuza asiatică – prietena plantelor dar dușmanul insectelor autohtone

Buburuza asiatică (Harmonia axyridis) este o specie inclusă în familia Coccinelidae, ai cărei reprezentanți sunt denumiți și buburuze, după cum îi spune și numele ea este o specie asiatică, fiind răspândită din Nordul Japoniei până în Munții Altai, Turcia.

Ea a fost introdusă inițial în estul Statelor Unite pentru a combate afidele, de aici s-a răspândit pe tot continentul Nord-American. În același scop a fost introdusă și în vestul Europei, și apoi în multe alte țări europene, fiind astăzi răspândită în aproape toată Europa. În România prima semnalare este din comuna Băița, județul Hunedoara, din anul 2008, semnalare ce apoi a fost confirmată în anul 2009.

La fel ca și în celelalte țări europene putem presupune că aria de distribuție în România este mult mai vastă. În anul 2018, autori au fotografiat specia în centrul orașului Sibiu, unde a fost observată în număr foarte mare.

În ceea ce privește diagnoza, una din modalitățile de identificare a speciei este pata triunghiulară albă care este situată pe cap, deși la speciile melanice (închise la culoare), pata aceasta se reduce la dimensiunea unui punct. Este o specie cu o mare variabilitate în lume, reflectată în multitudinea modelor și colorației de pe elitre.

Specia are între 2 – 5 generații pe an, în funcție de condițiile meteorologice, în perioada rece, iernează ca adult, folosind scorburi, beciuri, poduri și alte locuri ferite pe post de adăpost.

Deși este utilă plantelor cultivate, hrănindu-se cu numeroade afide, intră practic în competiție cu speciile autohtone de buburuze, cum este și buburuza comună (Coccinella septempunctata), deasemenea se poate hrăni și cu larvele altor buburuze sau cu larve de fluturi.

Același fenomen a fost identificat și în Statele Unite unde în multe areale, buburuza asiatică a eliminat multe din buburuzele autohtone.

Dispariția buburuzelor autohtone poate duce în cele din urmă la dezechilibre ecologice la nivelul comunităților de insecte.

Sergiu Torok și Gabriela Cuzepan Bebeșelea 

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine