V-ați întrebat vreodată când a fost prima Prima Evadare? Vă zic eu pentru că l-am întrebat pe Daniel Sărdan într-unul dintre interviurile din CARDIOGUERRILLA. În 2009. Atunci a început totul. Ca expresie de implicare în viața comunității. La vremea aceea nu cred că s-a gândit nimeni că evenimentul avea să devină cel mai mare eveniment de cross-country din partea asta a Europei. Doar s-au străduit să iasă cât mai bine. Și continuă să facă asta și acum, ei fiind unii dintre cei care setează trend-uri în materie de evenimente sportive în România. Spun asta pentru că am văzut replicate anumite aspecte pe care Prima Evadare le-a adus în viața noastră. Ăsta e un lucru bun. Să fii trend setter. E confirmarea faptului că ceea ce faci chiar e foarte bun.
Prima Evadare nu e mare doar din punct de vedere număr de participanți și însoțitori/susținători, deși faza asta îl recomandă de a fi cel mai mare maraton de ciclism cross-country din estul Europei, ci și din punct de vedere număr de voluntari. Știu mulți organizatori de evenimente care au venit și continuă să vină să facă voluntariat la Prima Evadare. Scopul este de a învăța cum să faci questia asta cât mai bine, iar mai apoi să duci și în alte părți ce înveți aici. Uite, vă zic o questie pe care n-ai de unde s-o știi decât dacă vii să faci voluntariat la Prima Evadare: după concurs se face o petrecere a voluntarilor unde punctăm anumite aspecte de la ediția din acel an. Se împart și niște premii cu ocazia asta. Au fost ani în care s-a râs pe rupte la petrecerea asta, dar au fost și ani în care am plâns. S-a plâns după cei care n-au reușit să mai fie acolo, atunci. S-a plâns și de bucurie. Asta ar fi fain să preia mai mulți organizatori, ca semn al aprecierii pentru munca voluntarilor. (Radu, văd că vezi ce scriu acum și să știi că și mie mi-e dor de tine. Mă bucur că te-am întâlnit în viața asta. Nu mă grăbesc să te întâlnesc în cealaltă, dar te rog să fii acolo când va fi să fie. Știu că o să ne aștepți pe toți cu aceeași blândețe cu care ne-ai răsfățat aici. Mulțumim. Ai rabdare. Mai facem frumos pe aici câteva ediții de Prima Evadare și venim.)
Se întâmplă ceva magic în povestea asta cu Prima Evadare. Magie care face ca evenimentul să transmită niște vibrații faine în sufletele celor atinși de Prima Evadare. Ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. Am încercat în fiecare an să găsesc acel „ceva” care face ca Prima Evadare să fie specială, dar n-am reușit să fac o identificare clară, pe care să pot pune mâna și să zic: de asta e așa Prima Evadare.
Este în mod cert un cumul de factori care se completează indiferent din ce ipostază faci parte din Prima Evadare. E toată emoția de când începi să aștepți să vii la Prima Evadare, e neliniștea de dinaintea concursului, e atmosfera inegalabilă de la start, e toată efervescența ce se creează în cursă, e bucuria de la finish, e strategia pe care o adopți, e alegerea anvelopelor potrivite pentru ziua cursei ( deși faza asta s-a cam reglat de când există două variante de traseu, pentru uscat sau pentru ploaie ), sunt toate încurajările și zâmbetele celor de pe traseu sau din punctele de alimentare, sunt toate poveștile care rămân în urma evenimentului, sunt și toate visele, e și acel fel inexplicabil în care vrei să explici cum e la Prima Evadare. E tare complex și în același timp simplu. Pentru că trebuie doar să vii acolo.
Câștigarea Primei Evadări rămâne unul dintre cele mai râvnite titluri din palmaresul unui ciclist profesionist. Chiar dacă unii nu pot striga asta în gura mare. O fac însă cei care o câștigă. Pentru că chiar e BIG DEAL! Aș zice că e mai important să câștigi Prima Evadare decât un titlu de campion național. Sau, ca să nu se supere prea multă lume de la afirmația asta, e incomplet un titlu de campion național, sau zece, fără măcar o ediție de Prima Evadare câștigată. Atât de mare este Prima Evadare. S-a detașat în mod evident între evenimentele de cross-country din partea asta a lumii.
Iar acum ca să revenim la întrebarea din titlu eu pot spune clar că prima dată când am participat la Prima Evadare a fost în 2013. N-am fost chiar de la început. Auzisem de ea, dar nu știam de unde s-o apuc. A avut grijă bunul meu prieten Ion Plămădeală de la DK Bike să-mi implementeze o direcție în acest sens. Și îi mulțumesc pentru asta cu fiecare ocazie. Chiar nu-mi pot imagina cum ar fi fost viața mea fără bicicletă și fără Prima Evadare. În 2013 cred că m-am clasat undeva imediat după locul 500. De altfel, cea mai bună clasare a mea la Prima Evadare a fost un loc 130 și ceva sau 140 și ceva. Am visat să pot termina în primii 100. Și asta e o questie enormă la Prima Evadare.
Între timp n-am mai participat în calitate de concurent. Am trecut la cârma microfonului și mă bucur că pot face asta la Prima Evadare. În mod oarecum tradițional cu o zi înainte de concurs merg și parcurg traseul în totalitate și transmit din teren care e situația. Cu ocazia asta îmi și imaginez cum ar fi dacă ar fi să fiu în cursă. Doar că trebuie să accept că fiecare avem locul și rolul nostru în povestea cu Prima Evadare.
Sunt 17 ani de când Prima Evadare e în viața noastră. Știu oameni care se dau în cadrul unui concurs o singură dată pe an. La Prima Evadare. Dacă până acum n-ai fost atins de fenomenul Prima Evadare poate că ar trebui să faci ceva în privința asta. Și povestim după cum a fost. Eventual reluăm poveștile an de an. Pentru că vor crește multe altele în jurul celei de la Prima Evadare. Garantez pentru asta! Pe www.primaevadare.ro ai toate detaliile. Tot acolo sunt și înscrierile. Hai pe 25 mai să vezi cum e când îți bate inima altfel. Doar la Prima Evadare poate să bată așa!
