La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a zecea (uau!) temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Ce drepturi credeți că ar trebui să aibă animalele?
Concursul se încheie duminică, 23 septembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 24 septembrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Chiar dacă știe că nu poate câștiga și runda asta, Ionuț ne-a trimis un text pe care l-am publicat, fiindcă ne place.
***
Departe după apus, îndepărtat până la răsărit. Dincolo de punctul acela, se află locul fiecăruia. E un loc rotund și cald și de acolo pornesc toate întrebările posibile. În locul acela nu există diferențe de niciun fel. Totul e uniform și pur. Acolo te duci când îți cauți răspunsurile. Ei bine, în locul acela, acum, animalele de la mic la mare se duc și își pun întrebări. Și poate va veni o zi când toate, dar absolut toate, vor ajunge la același răspuns.
Să spunem că un rinocer și un elefant au aceleași nedumeriri. Nu reușesc să găsească răspunsul la întrebarile: ,,De ce ne omoară oamenii pentru coarnele noastre? Cu ce drept cred că aceste podoabe pot valora mai mult decât viața ce ne umple venele? Ce fel de suflet poate stăpâni o minte care face asta? Prin ce mijloace au ajuns oamenii la concluzia că merită amuzamentul de a ne închide în cuști? Unde sunt vremurile când ridicau temple pentru noi? “,,Vorbeau cu noi!”, își va aduce aminte un animal domestic. ,,Da, ne hrăneau cu grijă și ne spuneau toate necazurile lor”, va mai spune altcineva. ,,Ne vânau, dar nu fără chibzuiță”. ,,Ne foloseau oasele ca trofee dar întoteaduna își cereau iertare atunci când dădeau lovitura fatală.”,,Nu erau peste tot!” ,,Aveam timp pentru noi….”. ,,Nu eram crescuți înghesuiți în camere întunecate și reci din ciment. Nu eram obligate să ne îngrășăm cât mai eficient. Nu ne mulgeau cu degetele alea metalice și reci .”
Pe un fir de iarbă, ascultându-le pe toate stă o picatură de rouă. În picătură ajung gândurile animalelor iar un copil o atinge cu degetul și de sete o soarbe. Copilul își aduce aminte că datorită primului animal domesticit oamenii au reușit să doarmă liniștiți în adăposturile primordiale ale istoriei. Că pe vremea când deveneau conștienți de ei, primele desene nu au fost portrete de oameni, ci de animale. Poate că pe vremea aia se identificau cu ele. Un gând îi va veni copilului cum că fără animalele de povară nu ar fi reușit nicicând să își hrănească familia, să-și facă adăposturi, să-și trăiască clipe de fericire. Fără lupii ce-i mâncau uneori oile, ciobanul nu și-ar fi depășit niciodată limitele și nu ar fi ajuns să guste din blânda, apriga și irezistibila stare de înțelegere că-i liber să rămână în munți ori să coboare la câmpie. Că poate ajunge pe oceane, în deșert, în adâncurile pământului și chiar pe luna. Fără animale nici măcar nu am fi îndrăznit să existăm.
Cred că până nu vom realiza că pe lângă noi pe planeta asta mai traiesc și alte ființe cu stări sufletești, cu trăiri, cu conștiință nu vom putea vorbi real de drepturile animalelor. Poate că ele nu înțeleg viața în dreptul de a face ceva sau nu. Poate că sunt mai simple necunoscând valorile etice ale oamenilor. Dar întrebarea totuși rămâne: ,,Când e mai rau? Atunci când păcătuiești conștient sau când o faci fără să cunoști binele și raul. Și ce fel de responsabilitate ai atunci când înțelegi că poți alege orice parte a forței? Dacă totu-i fără limite, de ce să alegem calea limitată?” Poate că ar trebui să le dăm dreptul de a fi tratate cu respect, să le vorbim, să le mângâiem, să le oferim adapost, să le lăsăm unora libertatea necesară. Sunt convins că apoi ele ne vor iubi atât de tare încât din nou ne vor ierta și se vor sacrifica de bună voie pentru noi.
Sursă foto aici.
