Chestionar ROZ cu Simona Baciu

Ediția #ROZ79 din această seară este una cu totul specială, din (cel puțin) două motive.

1. Este transmisă direct din Cluuuuj. Știm, asta nu e o premieră pentru emisiunea #ROZ, dacă ne amintim de duplexul de anul trecut, însă acum vom intra în eterul feminin direct din studiourile Radio Guerrilla de la Cluuuuj. Pe 102,2 FM acolo, și pe frecvențele cunoscute în restul țării.

2. O avem invitată pe Simona Baciu, fondatoarea și președintele Transylvania College – The Cambridge International School și co-autoarea cărții The Teacher Within, scrisă împreună cu Susan Shapiro.

Profesor, inovator în domeniul educație, cu o carieră recunoscută la nivel național și international, deținător a premiului Lifetime Award acordat în cadrul Galei British International Schools din Londra, speaker, trainer, scriitor și mentor, Simona Baciu este o voce-reper pentru educația secolului 21.

În urmă cu 25 de ani a deschis grădinița Happy Kids, cu o abordare nouă și modernă pentru sistemul românesc. Aceasta a fost fundația solidă pe care s-a dezvoltat și a crescut Transylvania College, singura școală din România acreditată pe curriculum românesc și Cambridge, de la clasa pregătitoare până într-a XII-a.

Diseară, de la 7 la 9, o vom cunoaște pe clujanca ce a schimbă ireversibil abordarea sistemului de învățământ din România. Până atunci, iată răspunsurile Simonei la #ChestionarulROZ.

1. Cine nu ești tu?

Nu m-am gândit niciodată la cine nu sunt. Am căutat mult timp răspunsul la Cine sunt? Cred că nu sunt cu siguranță un om care renunță ușor și care ar înceta să mai viseze.

2. Dacă te-ai mai naște încă o dată și ai avea posibilitatea să iți alegi sexul, ce ai alege?

Dacă aș fi primit această întrebare când eram adolescentă, aș răspunde că mi-aș dori să fiu băiat ca să am acces în lumea lor. Aveam senzația că ei sunt cei puternici pentru că jucau fotbal, se puteau cățăra în copaci și pe stânci mult mai repede și mai bine decât mine.

Astăzi, cu siguranță vă răspund că nu aș renunța pentru nimic să fiu femeie.

3. De ce?

Pentru că îmi place să port pantofi cu toc, să port rochii, să fiu elegantă și să fac parte și în acest fel din lumea bărbaților.

4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?

La 14 ani, am făcut primii bani din mărgele, făcute din boabe de fasole și din rochii de tifon făcute și vopsite de mine.

5. Cu ce  diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?

În copilărie vroiam să fiu prințesă și să stau într-un castel în pădure. Din toate acestea, astăzi am o căsuță minunată în pădure.

6. Ce ai vrea să nu te mai întrebe niciodată oamenii?

De ce fac cură de slăbire.

7. Gheișă sau fată în casă?

Mie îmi place foarte mult să fac curățenie. Cu toate acestea nu mi-ar plăcea perspectiva de a fi fată în casă.

8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?

Să cred în Dumnezeu și să am de fiecare dată ceva în buzunar sau în portmoneu să pot dărui altora.

9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uită la tine pentru prima oară?

Nu știu la ce se gândesc dar cu siguranță nu pot să nu mă observe pentru că sunt veselă și râd mult.

10. Cum ar trebui să fii și nu ești?

Înaltă, slabă și tăcută.

11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșală”?

Nu îmi plac surprizele în baie. Îmi place să întâlnesc oamenii în viața reală.

12. Ce trebuie să facă un bărbat ca să te topești? Dar o femeie?

Ca să mă topesc, un bărbat trebuie să știe să danseze foarte bine. Totul are legătură și cu modul în care mi-am cunoscut soțul. Pe ringul de dans. Dansul pentru mine înseamnă cuplu, înțelegere, armonie, și mult fun.

Îmi plac femeile chic și deștepte foc.

13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie? Dar cel mai mișto lucru?

Faptul că lumea nu are întotdeauna încredere în tine pentru simplu fapt că ești femeie.

Mi se pare mișto că femeile pot sparge mai ușor barierele sociale și pot să intre și să aibă succes în lumea bărbaților.

14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei?

Să mut mobila oriunde este nevoie. Adică îmi place să aranjez lucrurile.

15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?

Am mers intenționat, în sens invers, pe scările rulante.

Carla-Maria Teaha
Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine