Plan de acțiune: cel puțin o lună pe lună!
Am eu o relație bună cu luna. Mă calmează, suntem pe aceeași undă, cred că mi se trage de la miopie, din copilărie… Chestia e că nu văd bine la distanță și țin minte că, prin clasa a cincea, am primit cadou o lunetă, un mic telescop, rusesc bineînțeles. Când l-am îndreptat spre lună, am scos un wow intens, se vedeau craterele, iar acestea au devenit un soi de criteriu. Dacă ai un dispozitiv cu care vezi craterele de pe lună, ești barosan. Asta se întâmpla prin 1984, pe rafturile Uniunii Sovietice era cam lună, ca și pe rafturile României ceaușiste… în buzunare lună, noroc cu luna de pe cer.
Ceva mai târziu, am făcut rost de altă lunetă, ceva mai serioasă, adică vedeam cu ea micile movilițe din centrele craterelor. Așa am stabilit al doilea criteriu: dacă vezi movilița din centrul unui crater, ești și mai barosan. În fine, timpul a trecut, am revenit cât am putut cu picioarele pe pământ, dar relația cu luna a rămas strânsă. Încă n-am făcut rost de un telescop serios, cu care să văd steagul Americii, deși e pe partea cealaltă și cică s-a decolorat, dar în schimb am un aparat de fotografiat cu care văd movilițele din centrul craterelor. Gata, vă las cu luna.
Uau..e lunific(lunifique) 🙂