Firewatch e, pe lângă pretextul pentru umorul meu discutabil, un joc video, first-person și de stare în același timp, foarte bun. E și una dintre acele producții ideale pentru cei care și-au luat consolă de curând, fiindcă dinamica și controlul sunt simple și intuitive. În plus, nu apuci să te plictisești, pentru că nici nu durează extraordinar de mult.

Ai zice că personajul principal e un tip care devine pădurar într-un parc natural din Statele Unite, pe care îl patrulează descoperind pe parcurs ce ascunde. Dar nu e chiar așa. Personajul principal al jocului este soarele. Am avut parte de unele dintre cele mai frumoase cadre grafice cu lumină ambientală care există în lumi care nu există. Design-ul, de altfel, e inspirat de picturile lui Olly Moss, creatorul multor postere virale care umblă prin rețelele sociale, despre care nu e loc să explic prea multe aici, dar merită să căutați pe net. În orice caz, pădurarul pe care îl joci reușește totuși să trăiască o poveste în care nu se întâlnește față în față cu vreun alt personaj pe întreg parcursul acțiunii, menținând-o în același timp captivantă. Asta nu înseamnă că nu interacționezi aproape încontinuu cu câte cineva. Cel mai des, cu tipa de la dispecerat, cu care dezvolți pe parcurs o relație destul de complexă. Am zis deja că jocul e scurt și cred că orice altceva aș mai da în vileag despre ce se întâmplă, ar strica surpriza.

Campo Santo a făcut o treabă tare bună din punct de vedere vizual și al narațiunii, pe care a menținut-o credibilă și pentru care a și câștigat un premiu după apariția Firewatch în 2016. Premii a luat și pentru cea mai bună experiență vizuală 3D, cel mai bun debut și cel mai bun joc independent, în cadrul diferitor gale. Uitați-vă și voi!