La începutul săptămânii am lansat cea de-a șasea temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Ce voiai să fii “când o să fii mare”? Și cum difera asta de cine ești acum.

Concursul se încheie dumincă, 17 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 18 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

Îmi pun masca şi apoi mănuşile, metodic, ca de fiecare dată. Îndrept lampa către David şi el deschide, cuminte, gura cu un aaaaaaah! prelungit, ca în Comfortably Numb (Relax /I’ll need some information first/Just the basic facts /Can you show me where it hurts?). Pacientul ai cărui dințişori îi îngrijesc are 7 ani jumate şi un dinozaur de plastic încleştat în mâini. Am zâmbit pe sub mască.

ˮPe dinozaurul tău îl speli pe dinți?ˮ, l-am întrebat pe micul meu pacient, fericit că nu-l mai doare dintele buclucaş, iar el răspunde dând aprobator din cap.

Era un Triceratops, dinozaurul cu 3 coarne, erbivor, ce trăia în zona Americii de Nord. Tocilara din mine şi-a amintit instant detaliile ce-i făceau viața interesantă în copilărie – numele ştiinţifice ale speciilor de dinozauri, perioada în care au trăit, ce mâncau şi unde trăiau. Citeam, decupam imagini din revistele de ştiinţă şi le lipeam în propria mea agendă cu dinozauri, ca să le arăt apoi copiilor ce în timpul ăla se jucau baba oarba în fața blocului.

Într-o lume în care toate copilele îşi doreau să fie prințese, eu îmi doream să fiu paleontolog. Mă vedeam murdară de ţărână din cap până-n picioare, în uniformă pământie şi cu o palarie deloc flatantă pe cap, aşa cum ni-i prezintă pe cercetători în desenele animate, săpând după rămăşiţele fosilizate ale creaturilor ce-au stăpânit Terra înainte să-i înceapă declinul pe care noi îl perpetuăm. Îmi doream atât de mult să fac o descoperire importantă, încât n-am pierdut timpul şi am început căutările în curtea bunicii – cine ştie ce balaur bondoc a trăit chiar între răsadurile cu roşii?

ˮAsta ce face? O să mă doară?ˮ, mă întreabă cel mic, îndemnat de curiozitatea specifică vârstei.

ˮE o albinuță care îți curăţă caria, te rog să deschizi gura maaaaare şi dacă te doare să ridici dinozaurul iar eu mă opresc.ˮ Nu l-a durut nici de data asta. Mi-a promis că o să se spele pe dinți şi el, şi pe dinozaur, de două ori pe zi.

Înainte să plece, l-am întrebat clişeul ce vrei să te faci atunci când o sa fii mare? Mi-a răspuns exact cum bănuiam – cercetător şi aviator. Căci, nu-i aşa, când eşti mic ai timp şi energie pentru toate meseriile din lume – când te faci mare tinzi să reduci, să simplifici, să  tai de pe lista nesfârşită de oportunități visurile şi să faci loc meseriilor cu satisfacţie materială. La sfârşitul zilei, după multe ore de muncă, nu pot să nu mă-ntreb: dacă n-aş fi fost un copil curios, unde aş fi fost astăzi?