Cu fața către cer

Cu fața către cer, fără să mai știe nimic. Nici despre cine e, nici ce vrea, nici ce-și dorește. Nimic. Gol. Liniște. Dacă la început fusese durere, ușor, ușor, acum se așeza liniștea. Iar dacă urlase cerând să-i vorbească, acum, în toată această profundă tăcere de după, începea să audă limpede. Vocea i se strecura ușor prin piele, cobora în sânge și apoi începea să se pună în mișcare adânc, înăuntrul ei. De unde venea și către ce pleca, știind cu precizie unde să se așeze în corp pentru a se face simțită, nu știu să vă spun. Știu că era pură perfecțiune. Cred că noi oamenii suntem făcuți să fim iubire doar că am deturnat-o jucându-ne visele. Atunci când ești în iubire înăuntrul tău e libertate și e liniște, iar ea te așteaptă în tăcere să o vezi, să o simți, să o recunoști. Îți privește furia și neputința, măștile, cuvintele, efortul și te așteaptă tot acolo, în tăcere. Fetița privea luna prin vălul înghețat al serilor de iarnă. Frigul îi intra prin carne răcorindu-i inima. Acolo, undeva între coaste, adia un vânt ce anunța ziua ce urma să vină și pe cea de după. Erau zile în care, fetița știa asta deja, va durea. Va durea durerea cea pe care nu avem curajul să o desfacem, pentru că a desface ce am construit e cel mai greu. A desface structuri bătute în cuie. A privi cu iubire către tine îți retează dorința de răzbunare și îți arată despre tine, doar despre tine. Răceala cobora ușor în antebrațe și de acolo se scurgea prin degete. Palmele reci îi căutau privirea să le încălzească. Privirea ei către ea. Iubirea ei către ea. Tot ceea ce doare nu e acum, e atunci. Doar atunci. Tot ceea ce simți, nu e altul ești doar tu, pentru că tu desenezi lumea în care te învârți. Mantia ta va crea tot ce îți apare în cale. Este doar lumea ta vrută de tine. Se aprindeau beculețele la geamul ei. Fixând lumina din ele totul era ca în povești. Îi aminteau de zâmbetul bunicii și de mirosul de coajă de portocală ce se răspândea prin căsuța mică de la țară. Focul ardea în sobă, afară ningea, iar gerul tăia fără milă. Fetița știa că o păpușă, una anume, urma să vină la ea. Aștepta să vadă cine o aduce. Poate un omuleț ce a călătorit pe sub pământ până aproape de camera ei sau poate un altul ce venea zburând pe deasupra acoperișului. Închidea ochișorii și asculta focul din sobă. Lemnele îi povesteau despre prinți și prințese, despre iubire și viață, despre bucuria și căldura inimii. Despre bunătate și liniștea sufletului, pentru că atunci când își lăsa obrazul pe perna albă a bunicii, inima ei mică adormea liniștită. Atunci nu știa despre nimic, nu știa despre mai târziu și nu știa drumul. Tot ce știa era că își dorea un loc unde să-și poată așeza obrazul și să se simtă în siguranță, să se simtă în siguranță. Va învăța mai târziu că focul din sobă și zâmbetul bunicii sunt sufletului ei. Sunt acolo dintodeauna. Privindu-le va învăța să se iubească. Atingându-le va învăța să fie. Doar cu ochii ațintiți în magia luminii va înțelege că tot ceea ce îți aduce celălalt e ceea că ești. Lasă-ți obrazul moale pe propria-ți inimă și ai să fii în siguranță. Ai să simți focul inimii tale și atât de multă iubire. A ta pentru tine. A mea pentru tine. A mea pentru mine. Și nu mai e mine și tine, doar iubire.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine