Deschise ochii

Să iubești tot, îi spuse. Ai să îți iubești tatăl, mama, fratele, necunoscutul. Ai să iubești tot ceea ce îți apare în cale, acolo pe pământ. Ai să iubești drumul și pe toți cei ce îți vin în ajutor, ai să iubești întâlnirile, ai să iubești tristețile, ai să iubești bucuriile, ai să iubești neputința, ai să iubești frica, ai să iubești vara și ai să iubești iarna, ai să iubești locul și ai să iubești momentul. Ai să iubești golul și hăul și minciuna. Vei vedea prin ele adevărul. Ai să iubești suferința cea mare, cea ce te va sfâșia, ai să iubești bucuria și tot ceea ce te va face și te-a făcut să fii om. Fiecare zumzet și fiecare pasăre, fiecare pas și fiecare adiere, ce te mângâie. Fiecare piatră, fiecare baltă, fiecare fărâmă de pământ atinsă, fiecare privire pe care ai să o întâlnești, fiecare tresărire pe care ai să o simți în inima celuilalt. Fiecare unduire în cel din fața ta, fiecare bucurie pe care o aduci, fiecare tristețe pe care o provoci, fiecare zâmbet, pe care îl trezești. Ai să iubești fiecare cuvânt scos pe gură, pentru că e parte din tine, ai să iei seama la tot ceea ce vorbești, pentru că va fi primit de celălalt, ai să lași fiecare vorbă să treacă prin tine fără să opui rezistență. Ai să lași să te atingă precum apa și ai să o lași să curgă mai departe de tine. Ai să cauți mereu și mereu adevărul, iar adevărul îți va fi spus cu claritate. Adevărul ai să îl recunoști, copilă. El nu e visat și nici povestit și nici împodobit. E simțit, cu limpezime. Îți curge prin vene.

Ai să îți faci din călătorie o bucurie. Dar ai să uiți.

Să nu uiți că toate sunt vis și toate sunt minciună și toate îți sunt și adevăr. Dar ai să uiți. Să nu uiți să te pleci în fața a tot ceea ce vezi, auzi și simți. Să te lași moale și să le lași pe toate să îți rotunjească fiecare colț. Ai să uiți tot ce am spus mai sus și ai să o iei de la capăt. Până când fiecare vorbă spusă de mine îți va fi auzită, simțită, trăită. Până când va fi săpat în tine o cale. Alta. Până când nimic nu va mai fi rupt înăuntrul tău, până când nimic nu îți va mai fi luptă, dar îți va fi curaj.

Copila se uita cu uimire. Cu ochii mari. Simțea că pleacă din a respira iubire, dar nu știa către ce se îndreaptă. Știa că ceea ce respiră aici este făcut din particule de absolută iubire, dar nu știa deloc cum e aerul. Auzise despre el din poveștile altora, cei ce fuseseră acolo. Ascultase ca un copil, fascinat și curios despre ceva ce ei cheamă plămâni și despre cum primesc aerul și despre cum aerul circulă prin corp și despre cum aerul înseamnă viață, dar nu știa deloc ce poate însemna asta.

Ar fi vrut să rămână aici, să trăiască în cântece, ce unduiesc inima. Să iubească, și să simtă în ritmul iubirii, pentru că așa se respira aici, dar știa că va fi îndemnată să plece.

Și nu înțeleg de ce lucrurile nu pot fi lăsate să fie așa cum sunt ele. Pentru eternitate, în liniște și în așezare.

Pentru că toate se transformă, i se răspunse, înainte ca ea să mai întrebe ceva.

Pentru că e nevoie să asculți. Și să pleci.

Ai să descoperi culori, zâmbete, trăiri, iubiri, adieri, tresăriri, clipiri, suferințe, bucurii, momente, pe care nu aș putea vreodată să ți le povestesc. E nevoie să treacă prin tine, să te faci om și să le lași să îți fie simțite. E nevoie să îți fie atinsă pielea și e nevoie să îți fie trezită fiecare particulă din tine, fiecare punct de pe suprafața pielii tale e nevoie să simtă. Doar așa, în universul ăsta se va putea multiplica iubirea. Doar dacă putem alege mereu și mereu și mereu iubirea, cea ce vine din spirit. Doar așa. Doar dacă o trăim în corp de om. Iar tu e nevoie să pleci. Prin tine vom afla multe.

Avea ochii plini de lacrimi, plângea cu o durere, a cărei existență nu o aflase până acum. Semn că se făcuse om.

Avea în ochi cele mai frumoase urme lăsate de apă. Precum izvoarele ce își fac loc de sus, din munți.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine