De ce a fost făcută această hartă? – aceasta este una dintre primele întrebări pe care și le pun cartografii atunci când privesc o hartă. Iar răspunsul nu este niciodată unul singur. Se fac hărți din rațiuni politice – aceste este unul dintre cele mai importante scopuri; hărți pentru a cunoaște mai bine de unde se pot colecta taxe, hărți cu scopul unei invitații la alianță și la război, spre a se cunoaște teritoriul străin în care avansează o armată, pentru a avea o navigare ușoară și lipsită de pericole, pentru a se putea orienta pe pământ în funcție de stele, pentru a măsura distanțe și așa mai departe; lista este departe de a fi exhaustivă.
Să luăm de exemplu o hartă a României realizată în 1919 de A.D. Athanasiu și intitulată România. Provinciile românești și principalele lor frontiere istorice, căi ferate, administrația politică, navigația. Aparent, este doar o simplă hartă a României Mari, realizată după Conferința de Pace de la Paris din 1918. Privind-o însă cu atenție, descoperim în primul rând interesul autorului pentru granițe: sunt figurate frontiera Daciei înainte de cucerirea romană, Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare, Valahia și Transilvania în timpul lui Mircea cel Mare, (…), până la recunoaștere unirii cu România a teritoriilor din provinciile Maramureș, Bucovina, Basarabia de către Puterile Aliate în 1919 etc. Apar practic cele mai importante granițe pe care teritoriile românești le-au avut de-a lungul timpului și suprafața lor, cea mai mare întindere ocupând-o Dacia.
Un al doilea amănunt interesant la această hartă este importanța acordată căilor de comunicație: căilor ferate și navigației.
Așadar de aici ne putem pune întrebarea privind scopul hărții. Ce a dorit să ilustreze cartograful și în ce scop? Cine trebuia să vadă/utilizeze această hartă?
Această hartă aparține azi Arhivelor Ministerului de Externe al României și este expusă temporar la Muzeul Hărților, fiind una din hărțile utilizate de participanții la Conferința de Pace de la Paris, la sfârșitul Primului Război Mondial. Delegații români, în frunte cu I.C. Brătianu, au solicitat în țară și la Paris realizarea de hărți care să ajute la trasarea granițelor noului stat român. Aceasta este una din aceste hărți prezentată de delegația română care însă nu a fost folosită; reprezentanții Puterilor Aliate au decis în final să utilizeze hărți realizate de cartografi vestici, cu toate că și hărțile prezentate de români au fost consultate.
În fine ce este interesant la această hartă este că ea, în încercarea de a prezenta străinilor care sunt doleanțele românilor în ceea ce privește noul stat român, a utilizat argumente istorice (granițele anterioare) și etnografice (majoritatea populației care locuia într-o anumită zonă), laolaltă cu figurarea infrastructurii, considerată extrem de importantă în negocieri.
Astăzi, istoria ne spune că decizia Marilor Puteri a fost una de mijloc, echilibrată, care nu a răspuns întru totul nici dorințelor românești (vezi frontiera extinsă a Daciei), prezentate pe această hartă, nici celorlalte state.
Această hartă, alături de altele, sunt expuse ÎN PREMIERĂ la Muzeul Hărților, în cadrul unei expoziții despre hărțile și tratatele de pace ale României Mari.
Vă aștept ca de obicei la Muzeu, pentru a le descoperi împreună.
