De la fantastic la distopic – ”Porci” – Tudor Ganea

După ”Cazemata” și ”Miere” (pentru care Tudor Ganea a luat premiul ”Tânărului Scriitor al Anului”), apare cel de-al treilea roman al său la editura Polirom, ”Porci”, care păstrează în linii mari stilul primelor două. Diferența care se face o dată cu acest roman este trecerea de la fantastic la distopic. Altfel spus, un pas înainte pe tărâmul imaginației. Citind ”Porci”, asistăm la o ”distopie etno”, cum o descrie și autorul.

Încă înainte de a citi cartea mi s-a părut interesantă ideea unei astfel de distopii, și m-am gândit aproape imediat la ”1984” al lui Orwell, ”Minunata lume nouă” a lui Huxley sau mai vechea ”Utopia” de Thomas Morus. Dacă sunteți fani ai genului, probabil o să fiți curioși cum arată lumea pe care o imaginează Tudor Ganea.

Cred că într-o distopie cel mai mult contează descrierea atmosferei, dar și felul în care sunt construite acumulările și punctele de tensiune care răstoarnă așa-zisa ordine utopică. Dacă reușim să vedem cum sunt gestionate de autor, avem mai multe șanse să ne dăm seama de reușitele textului.

Atmosfera, în primul rând, mi se pare bine închegată. Am reușit să pătrund în lumea descrisă, o Românie ultra-naționalistă, în care populația este ținută sub control și unde drona este ”ochiul din umbră” care controlează totul: ”Dacia înaintează prin sat. Drona a coborât la numai un metru deasupra capotei. Camera filmează gardurile de lemn băițuit, curțile, casele și cotețele. (…) Pe băncuțele din fața porții nu e nimeni. Șanțurile sunt pline de corcodușe coapte, căzute din pomi. Niciun om. Nicio suflare.” (p.6). Însă odată intrat în atmosferă, trebuie să ai și cum să rămâi în interiorul ei, ca să îi simți pulsul.

Ceea ce mi s-a părut mai puțin reușit este tocmai acumularea de tensiune și rezolvarea ei spre finalul cărții. Apar, într-adevăr, diferite ”semne” că ceva este în neregulă în societatea care altfel ar trebui să fie fără cusur, dar am rămas cumva cu senzația că luate separat, ele fie nu sunt suficient de puternice ca să miște mecanismul distopic din ordinea inițială, ori se trece de la una la alta extrem de rapid, fără a lăsa cititorului timp să le discearnă și să le priceapă corect.

Însă cartea rămâne una interesantă, destul de ușor de parcurs, din care se pot face și multiple analogii. De exemplu, conducătorii din carte nu sunt departe de ceea ce se preconizează la nivel politic pe plan internațional și nu numai… Așadar, lectura o să vă dea mult mai multe punți de acces dacă intrați de la bun început în lumea distopică imaginată de Tudor Ganea.

Tudor Ganea

”Porci”

Iași, Editura Polirom 2018

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine