Episodul V: Primul Personaj

Pământ – Marte – Lună

2049 – 2059

Prima colonie marțiană devine, în sfârșit, funcțională. Stația Orbitală Mars L-1 furnizează câmp magnetic pentru protecția Planetei Roșii, așa că tot mai mulți oameni migrează acolo. Se descoperă aresiniul, un mineral din care se pot construi nave spațiale performante, iar exploatarea acestuia devine rentabilă.

Colonia de pe Lună, SelenAsia, își dispută cu Terra emisfera sudică a planetei Marte.

Primul embargou comercial spațial. Se întrevăd zorii interplanetari ai războiului.

*

În Evul Mediu pixelii erau de dimensiunea unui vârf de pensulă. În medie, într-un tablou de dimensiuni obișnuite, intrau undeva în jur de 4000 pe orizontală, cu 2000 pe verticală. Cu alte cuvinte, oamenii se uitau încă de pe-atunci la Ultra HD.

Și poveștile erau foarte clare. E adevărat, lumea ca un Labirint avea câteva veacuri mai puțin, ceea ce contează, dacă ne uităm la faptul că în ultimele decenii planeta parcă a înnebunit. De fapt, ce altă dovadă ne trebuie decât aceea că și pereții Labirintului au dispărut? La fel ca-ntr-un apartament în care ne-am mutat de curând și dărâmăm ziduri ca să facem totul open-space.

*

În episodul de azi voi începe să vă prezint Personajele.

În Episodul III mă întrebam dacă sunt sau nu nelimitate chipurile umane. Dacă nu cumva numărul maxim a fost atins deja și am început să ne repetăm. Dacă în urmă cu trei sute de ani, înainte de a se inventa fotografia, ne priveam chipul în oglindă, fără să știm că vom reveni, cu exact aceleași trăsături.

Personajul care apare acum e mătușa Clara. Ea vine în scenă din punctul de vedere al Naratorului, dar cred că n-ar trebui să ne preocupăm prea mult de narator. El e cel care trebuie să se preocupe de noi. Asta îi e meseria.

De fapt, Naratorul vrea să ne spună cum grație acestei mătuși a fost el adus în apropierea unei verișoare depărtate. Cu alte cuvinte, a ajuns să-și creeze propriul Labirint.

”Era, într-adevăr, mătușa noastră comună, iar noi singurii ei moștenitori, pe linii separate. Fără a fi rudă de sânge, fiecare știam foarte bine că, dacă unul n-ar fi existat, celălalt ar fi moștenit totul.

Ne întâlnisem prima oară în ziua când mătușa rămăsese văduvă. Ai mei insistaseră să merg la înmormântare tocmai pentru a mă prezenta unei rude foarte bogate: Clara Dimitriof Turgheniev, deja bătrână la vremea aceea, avea o figură tipică de rusoaică pe care am asociat-o imediat cu poza unei țarine dintr-o carte veche. Purta o perucă de un blond spre alb, de parcă și aceasta îmbătrânise, iar fața îi era plină de riduri elegante, ale căror rune se învârteau pe obraji în rotocoale largi precum amprentele unor degete mari. Mătușa Clara avea ochii frumoși încă, dar cu iriși ciudați, fără contur, precum niște nori albaștri suflați de vânt în toate direcțiile. Nu suferea câtuși de puțin pentru răposat: diplomatul fusese plecat toată viața, ocupându-se de toate relațiile din lume, mai puțin de a lui.

Aveam să mă conving din prima clipă că vederea îi era încă bună. Sau, poate, îi cunoștea la perfecție pe toți și orice prezență nouă îi atrăgea imediat atenția. Cu mine a fost oricum foarte atentă, parcă mirosindu-mă, apoi m-a luat de mână – ori poate eu o condusesem pe ea – spre a mă prezenta unei cunoștințe la fel de proaspete: micuța Sonia.

Ne-a făcut prezentările într-un mod foarte practic, explicându-ne ca la doi copii ce eram că, între noi și ea, doar părinții noștri ne despărțeau. Și, într-adevăr, cinci ani mai târziu, ai mei s-au retras discret, dispărând cu avion cu tot în Marea Neagră, pe când se întorceau dintr-o vacanță în Antalya. A fost un nou prilej de reîntâlnire cu neamurile din ce în ce mai puține și mai bătrâne. Atunci am revăzut-o pe Sonia, care fusese adusă nu în memoria alor mei, firește, ci pentru a menține trează memoria mătușii Clara.

În anul următor ne-am văzut la a treia înmormântare. Apoi iar și iar, din ce în ce mai des. Deja ne despărțeam dându-ne întâlnire la următoarele funeralii.

Așa începuse o relație stranie, cu miros de flori aduse la mort și gust dulce-acrișor de bomboane pe colivă. Nu știu de ce, așa credeam că se va și termina.

Totuși, când am rămas numai noi doi și mătușa Clara, eu și Sonia ne aflam în stadiul avansat al unei idile în care moartea nu era un capăt de drum ci, dimpotrivă, abia începutul. Cea care a venit cu propunerea a fost chiar mătușa. Îi convenea de minune să nu lase averea la două ramuri diferite, ceea ce ar fi dus, fără îndoială, la înstrăinarea acelei superbe vile unde familia ei locuise neîncetat din vremea generalului Kiseleff.

Așa am ajuns să ne căsătorim, încrezători că nu o moștenire, care era oricum a noastră, ne conducea viața de undeva dintr-un viitor nesigur. Îmi aduc și acum aminte cum am zâmbit când preotul a zis până când moartea vă va despărți. Pe noi moartea ne unise, ne făcuse cunoștință și ne adusese împreună cu tăișul știrb al coasei ei.”

Nu vă gândiți prea mult la mătușa Clara. Nu merită. Nici ea nu s-a gândit la nimeni, toată viața ei. Dar poate fi importantă pentru povestea noastră.

Fiindcă, uneori, încurcate sunt căile Labirintului.

(va urma)

4 comentarii
    Vero

    Esti un narator excelent. Așteptăm continuarea, Liviu!
    P.S.
    Ma bucur ca nu ai ales sa o numești pe mătușă ” Tamara” 😀

      Liviu Surugiu

      :)))
      Păi chiar asta asta am precizat azi, înainte de știrile de la 12,00!
      În fiecare joi comentăm live episodul cu pricina și așa am zis, ”atenție, mătușa Clara, nu Tamara!” 🙂 🙂

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine