E tare fain sentimentul pe care îl ai cand urci pe un podium. Am muncit ceva ca să ajung și în ipostaza asta. Și mă bucur că mi-a ieșit asta cu un e-bike de la BikeXpert pentru care îi mulțumesc din nou lui Mircea Florescu.
E distracție mare pe biclele de genul asta și, deși unii zic că nu muncești cu ele, ei vorbesc în necunoștință de cauză. În cursă am avut puls maxim 194. Asta nu e de la râs. De fapt, pentru Topoloveni Summer Tour 2021 m-am pregatit ca la carte. Am făcut un rulaj de 50 de kilometri cu o zi înainte de concurs împreună cu Adelina, ( partenera mea de viață extraordinară, cum o mai alint eu ), seara carbo loading, în dimineața concursului am mancat o banană, o jumătate de portocală, un baton Raaaw și două bile vegane de la Goldnutrition Romania ( Daniela Diaconu, mulțumesc pentru grijă și atenția cu care m-ai tratat) , iar după încălzire și hidratare am plecat în cursă.
După 3 kilometri a căzut în fața mea o prietenă și am încercat să ies din șleau, dar n-am reușit, așa că am căzut. Cealaltă variantă era să fi trecut peste ea și bicicletuța ei frumoasă, dar cred în bun simț în orice situație. Când m-am ridicat am văzut că mi s-a rupt maneta de la schimbător. Atârna. În momentul ăla mi-am zis: “S-a dus podiumul la care ai visat atâta…” N-am avut timp să mă gândesc prea mult pentru că a mai urmat o căzătură în aceleași șleauri, același context, concurent căzut în fața mea.
La un moment dat am încercat să văd dacă totuși funcționează maneta. Ar fi fost foarte greu să fac toată cursa pe pinionul al doilea cel mai mic. Funcționa! Acum rămânea să găsesc o metodă de a prinde cumva maneta într-o poziție cât mai aproape de firesc. Am evaluat repede ce aveam la mine. Aș fi putut s-o leg cu … camera. Atunci mi-am adus aminte că mi-am zis de mii de ori să iau cu mine un șoricel. Dar… Am continuat până la primul punct de alimentare unde speram să găsesc un șoricel. Am găsit chiar doi. Am fixat maneta cât de cât și am continuat. Am mai depășit doi sau trei concurenți cu e-bike și îmi revenea încrederea că am totuși șanse la podium. Dar nu știam câți mai am în față.. Mi-am zis atunci că, de fapt, competiția este de fapt cu mine însumi și ar fi bine să mă comport cu maximum de respect.
La cateva minute după acest gând, pe o coborâre am constatat că nu ține frâna pe spate. Am zâmbit. “Deci în halul ăsta se muncește pentru un podium?” Am continuat cu precauție pe coborâri până cand m-a ajuns un alt concurent cu e-bike. Am stat un pic de vorbă cu el și am aflat că ar mai fi vreo doi concurenți cu e-bike în fața noastră. Deci, ar fi fost totuși șanse.. Ajungem la a treia și ultima urcare foarte abruptă din cursă, iar colegul de taclale se oprește în fața mea spunând că nu se poate face pe bicicletă. Am fost nevoit să opresc și eu, după care m-am urcat înapoi pe biklă și am urcat pe ea acel ultim gât, cum ii zicem noi în jargon ciclist. Când mai aveam vreo 3 kilometri până la finiș un voluntar mi-a zis că sunt pe 9 la general. A urmat o ultimă coborâre pe asfalt unde m-am rugat să nu mă lase și frâna de pe față. Mă tot uitam în spate să nu mă prindă colegul de taclale. A urmat trecerea prin râu, apoi finalul. Speram să fiu pe podium. Am continuat să pedalez încă vreo 3-4 kilometri pentru cool down. După care o bautură de recovery tot la cortul Goldnutrition Romania. Ca la carte, v-am zis. 🙂
Apoi m-am dus să întreb pe ce loc sunt. Mi s-a zis că sunt pe 3, dar cel de pe primul loc avea e-bike cipat, adică asistența electrică nu se oprea la 25 km/h cum e în mod normal, iar despre cel de pe 2 nu se știu prea multe, dar există posibilitatea să fie aceeași poveste și la el. Cum însă acest aspect nu era trecut în regulament rămânea doar ca bunul simț al celor în fapt să conducă. În final am rămas pe 3, dar pentru mine nu conta pe ce treaptă sunt atâta timp cât eram pe podium. Cel de pe 2 nici n-a rămas la premiere. Cine știe de ce.. S-o fi temut că se verifică bicicletele? Oricum eu sunt campion. Așa mi-a zis Ade când am terminat cursa. A fost pentru prima dată când a venit cu mine la o competiție de ciclism. O s-o mai iau! Pare că-mi poartă noroc.
Felicitări Răzvan Juganaru pentru încă un eveniment impecabil.
Puteți vedea filmul chiar aici.
