Episodul VI: Scriitorii Viitorului

Pământ – Marte – Venus  

2059 – 2069

Se pun bazele primelor colonii aeriene de pe Venus. Datorită densității mari a atmosferei și temperaturilor ridicate de la sol, Orașele Plutitoare de pe Venus flotează printre nori, la 30 de km altitudine.

Pentru prima oară, mai mult de jumătate din omenire locuiește în afara lumii terestre.

Aparent inexplicabil, exact când problema demografică nu mai este o problemă, longevitatea se dublează. Izbucnește scandalul ”Matu-Salem”. Se demonstrează că încă din 1950 speranța de viață putea depăși 140 de ani, dacă acest lucru ar fi fost o necesitate.

Fiecare om are Labirintul său. Doar că nu știm de la început.

Atunci când ne dăm seama, reacționăm diferit. Unii se sperie, alții încep să caute soluții și, din grabă, greșesc. Și eu am făcut o mulțime de greșeli. Repetând, am aflat care sunt căile corecte și care sunt fundăturile. Le-am memorat, am învățat să le recunosc. Să știu dinainte ce drum trebuie evitat.

Chiar și așa, necunoscutul continuă. Totul e necunoscut, fiindcă nicio clipă nu putem fi siguri pe ceea ce urmează să se întâmple.

Uneori ne ridicăm la suprafață, ca niște cetacee, și luăm câte o gură de aer. Atunci avem ocazia să vedem dincolo de pereții imaginari ai propriului Labirint.

În episodul de azi vă voi povesti tocmai despre această gură de aer, de care aveam multă nevoie și care pentru mine a venit la timp.

 

*

Când am fost anunțat că voi primi o Mențiune de Onoare la cel mai prestigios concurs de proză scurtă SF din lume, am încremenit. Pentru prima oară în ultimii ani nu m-am mai plâns că timpul trece prea repede. Ba chiar m-am temut că n-o să mai treacă deloc, iar eu o să rămân așa, așteptând să vină secunda următoare. Aveam atât de multă nevoie de clipa aceea, aveam atât de multă nevoie să se întâmple ceva! Ceva care să mă motiveze să merg mai departe.

Nu sunt american, oricât mi-aș imagina acest lucru. Nu scriu în limba engleză. Nici măcar nu citesc în limba engleză, în original. Tot ceea ce am citit până acum au fost traduceri, ceea ce înseamnă că, de fapt, niciodată n-am citit un Asimov sau un Bradbury cu adevărat.

Așa că nu numai că nu am stat niciodată cu Clarke cel adevărat la masă, dar nici măcar nu am cum să las, pe aceeași masă, o poveste doar a mea. Povestea nu e doar a mea, e și a traducătorului meu. La urma urmei, traducătorul este amantul care urcă pe o funie de mătase în alcovul iubitei și îi face acesteia un copil despre care soțul ei crede că e al lui.

 

*

Când am aflat că am obținut Mențiunea de Onoare, am realizat că aceasta era prima dovadă că existam în America. Un fel de certificat de naștere.

Am primit multe premii în România și toate m-au bucurat, dar de data aceasta a fost altceva. De ani de zile voiam să spun lumii că exist. Aveam atât de multă nevoie de un nou început!

În noiembrie 2018 anunțam că nuvela mea, ”Întâlnirea”, primise Mențiunea de Onoare la ”Writers of the Future”. Spuneam atunci că acesta este cel mai important concurs de gen din lume, cu mii de povestiri primite în fiecare an. Că a avut (și va mai avea pe unii dintre ei) membri ai juriului mai mult decât marcanți: Mike Resnick, probabil cel mai bun scriitor de literatură științifico-fantastică în acest moment, Nancy Kress, Nina Kiriki Hoffman, Frank Herbert (exact, ”Dune”!), Brandon Sanderson, Robert J. Sawyer, Orson Scott Card, Robert Silverberg, Roger Zelazny, Theodore Sturgeon, Larry Niven, Frederik Pohl, Kevin J. Anderson, Gregory Benford, Algis Budrys…

Dacă mă gândesc bine, am zis atunci lucruri importante despre ”Writers…”. Dar ceea ce e mai interesant, abia acum urmează.

 

*

De la bun început am vrut să debutez în SUA cu proză scurtă. Nu mi-am imaginat nicio clipă că aș putea începe direct cu roman, la o editură mare, fără un agent. Am șapte volume publicate în România, dar nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Fiindcă am norocul să scriu și proză scurtă, am crezut tot timpul că pașii trebuie să fie alții.

Am descoperit ”Writers…” pe internet, tastând în căutare de concursuri de literatură sci-fi. Găsisem o grămadă, multe cu recenzii negative, fiindcă păreau interesate doar de taxa de participare și cam atât.

Când am început să citesc despre ”Writers…”, am rămas uluit. Un concurs cu premii mari, fără taxă, cu o gală de premiere spectaculoasă și expunere în rândul marilor editori ori chiar producători de film.

Dar ceea ce mi s-a părut cel mai important a fost altceva. Acest concurs demonstrează că marile vedete ale literaturii sci-fi sunt oameni vii, care îți vorbesc în mod direct și te tratează ca pe egalul lor.

Writers…” nu numai că are parte de cel mai tare juriu din lume, are și sistemul perfect pentru a juriza. Pe principiul ”sine ira et studio”, toate lucrările se judecă fără să se știe nicio clipă ale cui sunt. Toate intră în concurs ”in blind”, fără datele autorului. Orice povestire este însoțită de un număr și nimic mai mult. Nu se știe dacă autorul este bărbat sau femeie, ce rasă este, dacă face politică sau nu, cărei națiuni aparține. Nu se știe dacă e prieten sau măcar cunoștință cu vreunul dintre membrii juriului. David Farland, Directorul Concursului și Coordonatorul Juriului, povestește cum, în rarele situații din trecut când cineva din juriu a recunoscut autorul unui text (pentru că mai citise lucrarea sau altcumva), atunci s-a abținut în a mai juriza. În felul acesta membrii juriului pot judeca fără teama de a fi părtinitori, iar ceea ce contează rămâne doar povestirea.

Fondat de L. Ron Hubbard, ”Writers…” este un concurs care continuă, fără întrerupere, de 36 de ani. Iar la cinci ani după debut, a fost însoțit în permanență de ”Ilustrators of the Future”.

Ceea ce e aproape fascinant este faptul că toți câștigătorii concursului și-au confirmat valoarea, de parcă o regulă ascunsă ar fi aceea că prevede cu adevărat viitorul. Eu nu cred că prevede, cred că provoacă. Acest concurs provoacă lucrurile să se întâmple, prin simplul fapt că, premiindu-i pe cei mai buni, îi determină să-și construiască o carieră, să devină cu adevărat SCRIITORI AI VIITORULUI.

Iată numai un exemplu: prietenul meu, William Ledbetter a câștigat acest concurs în 2012, cu povestirea ”Inelele de pe Marte”. În următorii șase ani a publicat în ”F&SF” (în opinia mea, revista numărul unu mondial), iar în 2017 a primit premiul Nebula pentru povestire, adică cea mai importantă recunoaștere din partea profesioniștilor SFWA, Oscarul SF-ului, cum i se mai spune. Evident, Bill are foarte mult talent și muncește mult. La fel de sigur sunt însă că și-a asumat responsabilitatea pe care a primit-o după ce a câștigat cel mai important concurs din lume.

Să vorbim așadar despre responsabilitatea aceasta și cum apare ea.

Nu am fost încă la nicio Gală de Decernare a Premiilor, însă pot să vă spun ce am aflat din documentare, youtube, articole, interviuri. Această gală este singura din lume care poate rivaliza cu Gala premiilor Oscar. Autorii au parte de o expunere fenomenală, întâlniri cu personaje din industria cărții, dar și a filmului, actori, regizori și producători, scriitori de top.  Este visul pentru care merită să visezi, este realitatea pentru care merită să înfrunți realitatea. Este adevărata motivație pentru a scrie. Orice scriitor care încă n-a fost acolo va spune: ”Vreau să câștig acest concurs, vreau să particip, vreau să scriu!

La ultima ediție au sosit texte din 177 de țări (!), iar printre câștigători (asta însemnând, firește, și Mențiunea de Onoare) au fost scriitori din Africa, Europa și Asia.

Dar ”Writers of the Future”, așa cum spune David Farland, nu e doar despre a găsi câștigători, este despre a crea câștigători. Unul din țelurile principale ale concursului este de a inspira noi scriitori. Mr. Farland trimite la fiecare ediție sute de scrisori de încurajare către cei mai merituoși participanți. Personal, am avut un schimb de e-mail-uri frumoase, în lunile care au urmat obținerii Mențiunii, cu Joni Labaqui, Director Public Affairs, Author Services Inc.

 

*

Concursul se organizează de patru ori pe an, din trei în trei luni, de fiecare dată cu trei premii, de 1000, 750 și 500 de dolari. Câștigătorii sunt invitați apoi la Gala Anuală, unde este anunțat ”Stiloul de Aur”, marele premiu fiind însoțit de 5000 dolari. În afară de asta, toți câștigătorii din acel an, plus unii dintre cei care obțin mențiuni, sunt publicați într-o antologie (ajunsă deja la volumul 36), de unde de asemenea primesc bani, conform rapoartelor de vânzări.

Însă, așa cum am mai spus, nu se reduce totul doar la bani. În fiecare an câștigătorii sunt invitați la un ”Workshop for new winners” unde David Farland, Tim Powers și mulți alții arată noilor-veniți cum pot transforma un hobby într-o carieră de scriitor full-time. Cum pot genera idei puternice pe care să le transforme în povestiri și mai puternice, iar apoi să caute cea mai bună piață de desfacere pentru ele.

 

*

Banchetul de decernare al premiilor este unul fabulos, transmis în direct de canalele TV locale și apoi retransmis online în toată lumea.

Este un eveniment pregătit de o mulțime de specialiști, atenți la cele mai mici detalii. Fiecare invitat – câștigători, staruri, prezentatori, actori, vedete din industria de carte și producători de film – este așteptat la aeroport, transportat și cazat la un hotel de lux unde are parte de cea mai mare atenție. În fiecare an David Farland supraveghează toate acestea, împreună cu John Goodwin, Președintele Galaxy Press, forumul organizator alături de Author Services Inc.

Organizarea este atât de bine pusă la punct încât se ține cont inclusiv când cineva urmează o anumită dietă ori are diverse afecțiuni sau obiceiuri. Și asta în condițiile în care vin invitați din toată lumea. Se decontează biletele de avion, hotelul și mâncarea, plus cina festivă din seara decernării. Iar dacă apare vreo problemă, să zicem că cineva și-a rătăcit geamantanul în aeroport, și-a pierdut costumul ori a mâncat prea mult și nu-l mai încape cămașa… organizatorii rezolvă și asta. Fiind o gală de costum și cravată neagră, Author Services și Galaxy Press se ocupă și de acest aspect.

Am citit zeci de articole în care cei doisprezece premiați din fiecare an povesteau cum au fost tratați ca niște regi. Este o metodă psihologică genială. Să fii tratat pentru câteva zile precum un star, asta te poate face să devii dependent de succes toată viața și să muncești spre a deveni din ce în ce mai bun.

 

*

David Farland ne mai destăinuie un secret. Fondatorul concursului, L. Ron Hubbard, a vorbit încă de la început despre faptul că artiștii trebuie să inspire societatea, iar filosofia lui a fost totdeauna aceea că orice poveste trebuie să aibă o rezolvare.

În fiecare poveste avem un personaj cu o problemă, un conflict sau un țel, iar un bun scriitor poate întotdeauna să-l facă să rezolve această problemă, fie că e vorba despre un conflict cu societatea, cu natura sau cu sine însuși. Într-o poveste foarte bună, artistul tocmai prin aceasta se remarcă, prin faptul că reușește să găsească o soluție. Iar cele mai bune dintre povești sunt acelea în care se arată cum umanitatea se poate auto-depăși.

Acesta este spiritul final al concursului, acesta este mesajul pe care Hubbard l-a lăsat.

Personal, l-aș duce puțin mai departe. Cred că eroii trebuie să rezolve probleme… probleme pe care doar scriitorii le pot prevedea. În felul acesta pregătim lumea pentru ceea ce va veni. Am făcut asta în mod constant în ultima sută de ani.

Inventând situații inedite, anticipăm aceste situații. Apoi găsim soluții pentru ele și le rezolvăm.

E singura cale prin care putem avea, tot timpul, un viitor.

 

*

Scriitorul e propriul său personaj, unul dintre cele mai dispuse să se rătăcească într-un Labirint Fără Pereți.

Ca toată lumea, duce și el o cruce. Uneori chiar mai multe, pe care, la un moment dat le mai și încurcă. Pur și simplu poate uita încotro e Golgota sau ce anume trebuia să sacrifice.

Deși Scriitorul sacrifică, întotdeauna, timp. Frumusețea e că – cel puțin așa crede – face asta în schimbul nemuririi.

(va urma)

10 comentarii
    Boris

    Felicitari, Liviu! O mentiune cat un Oscar. 🙂
    Legat de metafora cu cetaceul, de la inceputul articolului, poate n-ar fi rau sa ne crestem niste picioare/proptele, sa parasim oceanul, sa iesim pe uscat… desi sunt multi pradatori dincolo de Ocean, dar… binili invinge!

      Liviu Surugiu

      Mulțumesc, Boris!
      Foarte tare comentariul tău!
      Nici nu mă miră, ești scriitor!
      Și da, ar fi bine să ieșim dincolo, pe uscat și să invadăm un pic America… :))

    Cristina Mitrea

    Felicitări, Liviu, e minunat când munca și talentul sunt recunoscute și răsplătite. Și cu diplome, dar și cu bani, de ce nu, pentru că artistul e și el o ființă, nu trăiește doar cu felicitări și strângeri de mână. Deși, la noi cel puțin, în lumea celor care scriu (autori, ziariști, creatori de conținut) încă se mai prerinde ca omul care scrie să se vândă ieftin sau gratuit, dacă se poate, de parcă ceea ce face el nu s-ar numi tot activitate remunerabilă. Succes în continuare, așteptăm să te mai citim! 🙂

      Liviu Surugiu

      Mulțumesc mult, Cristina! Ești foarte drăguță, iar ceea ce spui este adevărat.
      Cred că și la noi lucrurile sunt recompensate într-o formă sau alta, pentru cei conștiincioși! 🙂
      Mulțumesc din nou, sper să merg mai departe!

    Nic Dobre

    Vreau să scriu un comentariu. Dar ce naiba să mai spun? Ca de obicei, ai luat tu toate cuvintele şi le-ai aşezat cum se cuvine. 🙂
    Bravo, felicitări şi la mai mare!

      Liviu Surugiu

      Mulțumesc mult, Nic!
      Păi, îți zic eu ce să spui! Să-mi spui că ești gata să le iei banii americanilor!
      Pentru asta nu ai de făcut decât un singur lucru:
      TRIMITE-LE CEEA CE SCRII!!
      Țin pumnii! 🙂

    ovidiu vitan

    cuvinte frumoase si incurajari generoase, de care bietul scriitor roman de sf, prins in distopia asta foarte reala (“atentie la ce iti doresti”), are mare nevoie. asa e, trebuie sa ne scuturam praful resemnarii si sa dam cu pumnul in masa. multumesc, liviu surugiu!

      Liviu Surugiu

      Românii au încă multe de spus, Ovidiu, și nu doar ca scriitori.
      Pe mine m-a întristat foarte mult, odată, o discuție cu un scriitor mai în vârstă (mult mai în vârstă decât noi). Omul – un autor genial – mi-a povestit cum ani de zile încercase, pe vremea lui Ceaușescu, să publice ”în revistele de aur” din USA. Nu a reușit. Nu știu de ce. poate nu a fost tradus bine, poate din alt motiv (poate nici măcar nu i-au ajuns plicurile cu povestiri acolo!).
      În ziua aceea mi-am jurat să-l răzbun și să fac eu asta în locul lui.
      Încă nu am abandonat.
      Și tuturor celor 100 pe care i-am ”citat” în postarea de pe facebook, le arunc provocarea aceasta.
      Avem nu un cuvânt… avem încă mii de cuvinte de spus.

    Vero

    Imagini din culise. Asa arata articolul tau. Întotdeauna te citesc cu drag.
    Felicitări, Liviu!
    Cred ca în curând o sa ne dai vestea unui nou premiu. Da-i de băut 🙂

      Liviu Surugiu

      Mulțumesc mult, Vero!
      Păi, sincer, îmi doresc un premiu american… :))

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine