Eu am început programul de degustări tematice despre care vă vorbeam săptămâna trecută. E iarnă și sunt puține posibilități de ieșire, iar combinarea dezvoltării unor competențe cu socializarea în jurul unui pahar de vin la o degustare comparativă pe soi poate fi o idee bună. Dacă vă amintiți, în postarea anterioară vă propuneam să căutați wineloveri care se întâlnesc și organizează degustări (de tip Bring Your Own sau nu numai) sau să începeți să degustați vinuri din același soi pe perioada unei luni întregi, pentru a putea fixa mai bine informațiile despre valențele și exprimările unui soi în funcție de zona și tehnica de vinificare. Eu am declarat luna ianuarie – luna Feteasca Neagră. Am fost deja la o degustare în blind și voi continua până la sfârșitul lunii să mai deschid câteva exemplare mai altfel, mai speciale sau care și-au demonstrat calitățile pe la alte evenimente.
Am început cu Feteasca Neagră pentru că este un soi eminamente local și pentru că este ales să ne reprezinte peste hotare atunci când ne prezentăm în fața tuturor wineloverilor din lume. Chiar dacă poziția de soi fanion al Romaniei este puternic contestată de Negru de Drăgășani, deocamdată acesta este adoptat de max 4-5 producători și pierde multe puncte la capitolul relevanță, din acest motiv.
Despre Feteasca Neagră avem aceleași atestari ca și despre poporul român, adică puține, spre deloc, majoritatea însemnărilor începând după moartea lui Ștefan cel Mare, și nu neapărat prin cronicile alor noștri, ci prin studiile dispuse de mai marii Imperiului Rus, care printre altele, se ocupau și cu cultivarea gusturilor aristocrației în ceea ce privește gastronomia și oenologia (de fapt copiau stilul de la curțile regilor francezi și bine făceau, căci datorită lor, una din cele 4 crame destinate producției de spumante din imperiu a fost ridicată lângă Chișinău, prin anii 1800, sub directa supraveghere și îndrumare a specialiștilor din Franța).
Chiar dacă unii ampelografi (savanții care studiază soiurile de viță de vie) au emis anumite ipoteze de-a lungul timpului cu privire la Feteasca Neagră ca făcând parte dintr-un grup, alături de Feteasca Albă și Feteasca Regală, analizele ADN recente au infirmat acest lucru, cu toate că nu ne-au scos nici ele prea tare din ceață. În continuare nu se cunosc părinții acestui soi, așa cum știm că părinții Cab Sauvignon sunt Cabernet Franc și Sauvignon Blanc. Știm însă că Feteasca Neagră s-a născut în zona Uricani; cu toate acestea, un străin aflat în zona Iașiului nu ar putea afla aceste informații întrucât în satul Uricani nu regăsim vreun muzeu închinat FN sau măcar un semn, o plăcuță memorială, orice care ne-ar putea ajuta în demersul câștigării awareness-ului care ar atrage după sine și consolidarea brandului de țară. Mi-am trecut pe listă să vizitez, cu prima ocazie, zona viticolă a Iașiului, unde Cramele Cotnari fac o treaba bună cu Feteasca Neagră (ciudat că am vizitat de cel puțin 20 ori Iașiul, dar nu am ieșit din oraș spre crame și podgorii).
Ce e cu adevărat remarcabil e că Feteasca Neagră, așa cum o știm azi, e o realizare relativ recentă, întrucât cu 30 de ani în urmă statul comunist nu punea accent pe calitate ci pe cantitate (asta se cerea la export către Rusia) și erau destul de puține hectare de plantații cu FN, aproape pe cale de dispariție. Cu ajutorul fondurilor UE, atrase 100%, s-au efectuat replantări și retehnologizări, astfel încât am ajuns la un total de 3000 ha, ceea ce nu e foarte mult, dar suficient ca să avem pe masă cel puțin 50 de variante bune de vinuri obținute exclusiv din FN, pentru a le degusta și savura.
Aspectul vizual al unui vin obținut din Fetească Neagră se încadrează, ca majoritatea vinurilor roșii, în paleta de declinări coloristice ale rubinelor, purpurii și granatelor (ruby, purple, granat). De rubin nu am bani, iar conform wikipedia, purpura este un pigment de culoare roșie, izolată pentru prima dată de către fenicieni din molusca Murex brandaris. Nu-mi ramâne decât să vă prezint cum stă treaba cu rodia, ca să înțelegem cum să stabilim mai exact nuanța vinului din pahar (rodia are aproape aceeasi nuanță precum granatul, de unde și denumirea de pomegranate). Observați cum avem două nuanțe diferite de granat, deși am cumpărat fructele în același timp.
După ce reușim să ne decidem fiecare cum putem asupra nuanței vinului, putem observa apoi că Feteasca Neagră nu este un vin foarte corpolent, dar nici apos, moderația fiind caracteristica de bază. La fel bifează și în ceea ce privește aciditatea sau conținutul de taninuri, astfel că putem să ne facem o idee despre cum să vedem acest vin: ca pe unul suplu, foarte bun de băut zi de zi, lângă preparatele noastre tradiționale (cap de listă fiind sarmalele în foi de viță). Chiar dacă producătorii români ne-au prezentat până acum variante tunate, cu multe luni petrecute în butoaie de stejar noi nouțe sau la a doua folosire, totuși simplitatea cred că va aduce un aport mult mai mare atât de imagine cât și din punct de vedere cantitativ, pentru că un Apogeum sau un Guy de Poix care costă bine peste 30 euro sticla nu sunt vinuri pe care să le bem nici lunar, nici măcar anual (pentru asta erau bune târgurile de vin… dar cred că ne punem pofta în cui și anul acesta).
Din păcate, o caracteristică mai puțin dorită a Feteștii Negre ar fi lipsa de tipicitate. Asta înseamnă că nu putem ști cu exactitate cum trebuie să fie un vin bun, obținut din acest soi. Am observat acest lucru și la degustarea de sâmbătă, unde notele de fructe negre (afine, mure, chiar și cireșe negre) sau de prune, respectiv gem de prune, erau un element comun, dar au fost multe alte abateri de la medie, astfel încât nu aș fi putut spune cu certitudine că am FN în pahar dacă nu aș fi știut dinainte.
Printre remarcații acestui line-up au fost Apogeum, Anima, Alira, Cantus Primus, Anno de la Crama Licorna (sticla nr. 1, cea fără etichetă); acestea urmau oarecum același tipar, cu vinuri ample, maturate în barrique, din aceeași zonă olfactivă. Am remarcat însă vinul cramei Gramma pentru stilul de vinificație ce aducea puțin cu Amarone, departe de tipicitatea FN, dar interesant de încercat. Mi-a plăcut Vorbe, realizat de Adalbert Marton în crama Agape, o cramă boutique de pe dealurile Silagiului (același care semnează și vinurile cramei Aramic). Am avut șansa să văd și un vin mare la vremea lui, Crama Basilescu Îngeri, 2008, însă nu a făcut decât să confirme că potențialul de maturare pentru acest soi este de 8-10 ani și cel mai bun sfat este să ne bucurăm de vinuri cât sunt în apogeul vieții lor (între 5 și 8 ani), lăsând pe seama norocului bucuria descoperirii unor noi terțiare după primii 10 ani de viață.
Mai am curiozitatea să testez și Epiphanie realizat de Via Viticola Sarica Niculițel, poate chiar înca o FN de acolo, realizată de Crama Delta Dunării în condiții bio, încă o FN din Murfatlar, poate chiar și mai pură datorită viticulturii biodinamice. Aș mai încerca și Grand Reserva de la Domeniile Panciu și Castel Vlădoianu realizat la Cotnari. Din vestul țării se impune Stone Wine de la Balla Geza și dacă aș avea un buget nelimitat aș vrea să revăd Bauer, Monogram, Guy de Poix sau Lady M de la Crama Ferdi (o altă cramă boutique care îmi place mult).
Cu siguranță ar mai fi destul de multe etichete bune și încă pe atât cele care sunt create pentru a bifa segmentul middle; unele merită încercate, măcar și pentru a le aprecia și mai mult pe cele de top.
Cred că nu-mi ajung nici două luni să termin tema Fetească Neagra 🙂
