La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.
Concursul se încheie astăzi, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, am primit textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de mâine, 7 mai.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
– Unde te duci Scufițo Roșie? – se auzi o voce dintr-un tufiș.
– Mă duc la bunicuța.
– Nu știi că împotriva bunicuței s-a început urmărirea penală?
– Nu are cum pentru că bunicuța … – zise Scufița Roșie și înecându-și ultimele cuvinte în plânset, porni mai departe.
Scufiţa Roşie ajunse în fugă la casa bunicuței, se apropie de patul ei şi dădu perdelele la o parte. Bunicuţa stătea întinsă în pat, cu baticul tras peste ochi şi avea o înfăţişare atât de ciudată, încât fetiţa întrebă:
– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai urechi atât de mari?
– Ca să pot auzi mai bine Vocea Moscovei.
– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai ochi atât de mari?
– Ca să pot vedea mai bine Russia Today.
– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai mâini atât de mari?
– Ăsta este un defect al meu din tinerețe. De aceea nu am putut să îmbrac niciodată vreo haină, ci doar am purtat-o pe umeri.
– Da’, bunicuţo, de ce ai o coşcogeamite gura?
– Ca să pot chema minerii în ajutor. N-apucă să sfârşească ultimul cuvânt, că şi sări jos din pat şi începu: “…vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu.“
După ce-şi potoli foamea cu ciorba de burtă pe care i-o adusese Scufița Roșie, prinzând-o somnul, bunicuța adormi şi începu să sforăie de se cutremurau pereţii. Şi se întâmplă ca tocmai atunci să treacă prin faţa casei omul de la cablu. Auzind el horcăiturile, îşi spuse:
“Bre, da’ tare mai sforăie bătrâna! Nu cumva i-o fi rău?” Intră în casă şi, când se apropie de pat, o văzu pe bunicuță tolănită acolo. Îşi potrivi șurubelnița şi voi să tragă cablul din priză, dar în clipa aceea îi trecu prin minte: ,,dar dacă bunicuța a înghiţit telecomanda? Poate c-aş putea s-o scap!” Aşa că luă o foarfecă și începu să taie halatul bunicuței adormite. Abia apucase să facă vreo două-trei tăieturi, că bunicuța se trezi.
– Ei drăcie, nu-mi închipuiam c-o să te trezești, ticăloasă bătrână! izbucni omul de la cablu. De când te tot păsuiesc! Nu ți-ai plătit foncirea, nu-ți plătești nici abonamentul radio-tv?
– Mai lasă-mă o lună! Îl rugă bunicuța. Mai bine taie-mi gazul sau taie-mi apa rece și apa caldă, dar nu mă lăsa fără Suleiman Magnificul! Abonamentul la cablu și ciorba de burtă pe care mi-o aduce Scufița Roșie sunt ultimele mele bucurii.
– Da, da, zise Scufița Roșie, frecând aragazul. Mai lăsați-i cablul pentru că bunicuța ascultă ,,Guerrilla de Dimineață” până seara târziu.
– Bine, zise omul de la cablu împăciuitor.
Scufița roșie veni cu o băutură colorată și se așeză în brațele omului de la cablu. Acesta sorbi cu paiul din băutură și dintr-o dată începu genericul preferat al emisiunii ,,Guerrilla de Dimineață”. Scufița Roșie își dădu jos scufița, bunicuța își scoase baticul.
– Vai Șcufițo Roșie, ce creață ești! – exclamă omul de la cablu.
Începură împreună un dans pe muzica de la ,,Guerrilla de Dimineață”, pe care l-au dansat până la adânci bătrâneți, dans pe care-l dansează și astăzi, dacă n-or fi murit.
