Gala Curaj by Agent Green are loc pe 3 iunie 2024 la Ateneul Român

Agent Green invită presa și publicul pe 3 iunie începând cu ora 19.00, la Ateneul Român pentru a celebra împreună curajul de a trăi liberi de măști și frici. Curajul de a manifesta darul unic pe care fiecare om îl are în folosul întregii societăți. Celebrarea se intitulează ”Gala Curaj”, în cadrul căreia se vor acorda 10 premii onorifice pentru eroi din fața și din spatele reflectoarelor – 10 eroi care au învățat să spună NU atunci când trebuie să spună NU, și să facă ceea ce le face inima să cânte, încălzind mai departe și alte inimi cu darul lor. 10 eroi care vin să ne hrănească speranța că fiecare dintre noi este important pentru a construi lumea mai bună, lumea la care visăm de o veșnicie.

Amalia Enache va fi gazda evenimentului alături de Gabriel Păun, fondatorul Agent Green și inițiatorul galei curaj. Premiații sunt persoane sau grupuri de persoane apolitice, care au dat dovadă consecventă de curaj prin acțiunile sau prin munca lor, eforturi menite să contribuie la o lume mai tolerantă, mai etică, mai incluzivă, mai empatică, mai integră. Premiații sunt oameni care inspiră schimbare pozitivă atât la scara locală cât și națională. Persoane care au dovedit pasiune pentru menirea lor, menținută în timp în ciuda obstacolelor, sacrificiilor și eforturilor, dincolo de limita orelor de lucru oficiale și, mai ales, dincolo de retribuție. Aceștia provin din următoarele domenii: artă, educație, cultură, drepturile omului, drepturile etniilor, jurnalism, sănătate, justiție, activism civic, drepturile mediului și ale animalelor.

Premiile onorifice constau în momente muzicale, susținute de Ansamblul Violoncellissimo, precum și câte o lucrare realizată de artistul Dan Perjovschi, ambele dedicate fiecărui premiat în parte.

Fiecare premiat va fi omagiat de personalități distincte care împărtășesc aceleași valori, după cum urmează:

  1. ”Premiul Curaj conferit pentru drepturile etniilor” se va acorda actriței Alina Șerban a cărei laudatio va fi susținut de regizorul Cristian Mungiu.
  2. ”Premiul Curaj conferit pentru adevărul dezbrăcat” în domeniul jurnalismului de mediu se va acorda jurnalistei Ramona Țintea a cărei laudatio va fi susținut de Cosmin Stan, prezentator PRO TV și câștigător al premiului Emmy.
  3. ”Premiul Curaj conferit pentru educație” se va acorda profesorului Gheorghe Moga. Laudatio va fi susținut de Oniche Elena Isabela.
  4. ”Premiul Curaj conferit pentru spiritul civic” se va acorda activistei Angi Șerban. Laudatio va fi susținut de Diana Maria Voicu și fostul judecător Cristi Danileț, militant pentru educaţia juridică a cetăţenilor, independenţa justiției şi responsabilitate publică.
  5. ”Premiul Curaj conferit pentru prognoze meteo locale care salvează vieți” se va acorda geografului Mihai Bălan. Laudatio va fi susținut de prof. dr. univ. habil Marcel Mîndrescu.
  6. ”Premiul Curaj pentru științele naturii” acordat post-mortem lui Marcian Bleahu, naturalist, geolog, explorator, politician, scriitor și speolog. Premiul va fi acceptat de Simona Bleahu, iar laudatio va fi susținut de prof. dr. Cătălin Tănase, membru corespondent al Academiei Române, Președintele Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii.
  7. ”Premiul Curaj pentru pace, cooperare și anti fanatism” va fi acordat poetului Radu Vancu. Laudatio va fi susținut de maestrul Gabriel Bebeșelea, Dirijor Principal al Filarmonicii “George Enescu” din București și Director Artistic al ansamblului si al Festivalului Musica Ricercata.
  1. ”Premiul Curaj conferit pentru drepturile omului” se va acorda Teodorei Roseti și lui Florin Buhuceanu. Laudatio va fi susținut de sociologul Victor Ciobotaru.
  2. ”Premiul Curaj conferit pentru drepturile animalelor” se va acorda doamnei Cristina Lapis, fondatoarea Asociației Milioane de Prieteni și directoare a sanctuarului de urși ”Libearty”. Laudatio va fi realizat de Alteța Sa Arhiducele Dominic de Habsburg și susținut de Alexandru Prișcu, director la Castelul Bran.
  3. ”Premiul Curaj pentru pădure” se va acorda lui Ștefan Neagu, cercetător și doctor în silvicultură. Laudatio va fi susținut de jurnalistul Alex Nedea / Recorder..

Premiații și cei care îi omagiază vor fi disponibili pentru o întâlnire cu presa în foyer-ul Ateneului Român, cu 40 de minute înainte de începerea oficială a galei.

Accesul la ”Gala Curaj” este gratuit și se va face doar pe bază de bilete emise de bilete.ro la adresa https://www.bilete.ro/gala-curaj. Organizatoarea galei este Asociaţia Agent Green, organizație pentru protecția mediului înconjurător care aniversează anul acesta 15 ani de la înființare.

***

Plăcut de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine