Somnoros, deschise fereastra și încercă să se hotărască. Un iz fetid îl anunță că ziua celor de la vidanjarea subterană începuse deja. Automatul de cafea vechi și pe jumătate stricat îi cânta aceeași melodie slabă și hârâită. Nu avea bani pentru ultimul hit al energizantelor așa că, sorbind surogatul călduț, se decise. Își alese ținuta corespunzătoare și coborî în stația de supratren desemnată celor din Districtul Galben. Blonda cu craniul pe jumătate ras de lângă el îi zâmbi strâmb.
– Bună!
– Bună! Vocea ta mi-e foarte cunoscută. Ne știm din Galben sau din Albastru, din vreo seară trecută?
– Ghici! Același zâmbet strâmb, deși buzele ei pline puteau scoate mai mult decât atât.
– Știi, n-am bani de energizante supra, așa că zeama de dimineață nu prea m-a trezit, blondo. Zi, ne cunoaștem?
Nu reuși să producă decât un chicotit. Mâna cu unghii false, extrem de lungi, i se opri blondei în fața gurii. De unghii îi atârnau diverse piulițe mici, prinse cu lănțișoare fine.
– Dacă nu vorbești, eu dau drumul la știri. Își activă implantul și vizionă aceleași porcării zilnice până la stația pe care o ura atât de mult. Pregătindu-se să coboare, observă că blonda se ridicase și se apropia de ușă, afișând același zâmbet tâmpit. Șuruburile masive din lobii urechilor arătau că sunt perechile augmentate ale piulițelor de la unghii.
– Lucrezi tot aici? Știam eu! Vocea te trădează întotdeauna. Fata dădu din cap.
Coborâră și luară banda cea mai apropiată pentru destinația lor. Intrând printre scannerele clădirii, începu să joace șarada zilnică, ghicitoarea lui preferată: cine e cine azi? Zâmbi când văzu păluga în costum impecabil de lânga hiperlift. „Asta e Meya, nu păcălește pe nimeni cu fața asta nouă”. Intrară toți trei în cabină, zâmbind și privindu-se pe sub sprâncene. „Totuși, cine o fi blonda? Cred că e vreo achiziție nouă a ăstora de la Comerț Spațial, dar nu are mai mult de o saptămână”. Ieșiră deasupra, la un kilometru distanță de sol și porniră pe culoarul interminabil din carboțel plastic. Transparența lui era murdară de la ceața toxică a norilor. Din sens opus văzu venind o apariție tulburătoare: o roșcată planturoasă, așa cum îi plăcea lui, îmbrăcată în plastipiele neagră mulată. Când trecu pe lângă ei îi facu rapid cu ochiul, doar lui. Un semnal arhicunoscut. „Nu e posibil! Nu cred!…Ce-a putut să facă ăsta azi, Doamne!” Fetele își continuară drumul în timp ce el întoarse capul după roșcata ce-și mișca unduitor formele. „Da, sunt depășit de jocul ăsta, ar trebui să renunț!”. Se grăbi să le ajungă pe fete și își continuară drumul în liniște. Păluga îi părăsi, cotind spre biroul lui, fluturând din degete la despărțire. Ajuns în fața ușii strălucitoare a biroului, privi spre blonda cu zâmbet strâmb care se oprise lânga el.
– Eu am ajuns, aici sunt Vânzările. O zi bună! Blonda însa nu plecă. Plictisit, dădu din mâna și intră. Se așeză pe scaunul biroului de lângă ușă, oftând adânc și pornind sistemul Intergalax de achiziții. „Înca o zi de jeg interspațial. Hai să vedem, golanilor, ce ați mai jefuit azi pentru Federație. Orice vindeți voi, eu cumpăr!” Când ridică ochii din ecranul încastrat în suprafața biroului, încremeni. La biroul din fața lui stătea blonda, cu jumătatea rasă a capului întoarsă spre el, chinuindu-se să tasteze pe ecran cu piulițele zornăind pe unghii.
– Arbin???!!! N-are cum sa fie adevarat!!! Nu se poate!!! Iar am pierdut, mă, și azi? Dacă îmi spui, sincer, că tu ai conceput fața asta, îți dau dublul sumei!
Blonda izbucni într-un râs homeric pe un ton răgușit, bărbătesc, dând capul pe spate.
– Eram dator cu una bună, prietene! Ultima oară, în clubul spațial, era să te iau acasă așa că: iată-mă! În supratren ai fi mers cu mine o dată, nu? Hahahaaaaa!
– Ducă-se în neant plixienii și implanturile lor! M-au terminat! În fiecare dimineață pierd o mulțime de timp ca să mă decid, am cheltuit o grămadă de bani cu hainele și cu accesoriile, plus că într-o zi am uitat de transformare și m-am dus în vizită la ai mei cu sâni marimea 4 și cu o coamă roșcată de era tata să facă infarct când a deschis ușa. Gata! Diseară mă duc să-mi scot transimplanturile. Să mai joace și alții jocuri de recunoaștere. De la mine nu veți mai avea surprize, colega! M-am născut bărbat și voi muri așa, în cazul în care îmi crapă inima la birou!
