O știre a trecut în zbor peste noi la începutul lui noiembrie: compania care vinde la pachet jucării alături de niște junk food l-a concediat pe directorul executiv pe motiv de sex consensual între angajaţi: el și o ea, al cărui nume nu l-au dezvăluit. Ba mai mult, chiar un mahăr al FMI a păţit fix aceeași speţă. Cum ar veni, ai voie să omori din imprudenţă oameni, dar nu ai voie să faci sex cu angajaţi…

Un coleg, cu aceeași funcţie în radioul nostru ca și scoţianul concediat, a făcut o crizuţă împotriva acestei “reguli interne”, punând întrebarea:

“Băi, dar cu iubirea cum rămâne!!?” “Iubirea e pentru poeţi, filme și fraieri!. Nu pentru entităţi de profit“, am zis eu…

Până la urmă, fiecare ogradă are politicile de “foot challenge” pe care și le proiectează în contractul de angajare. E dobânda trupească.

La unele corporaţii nu ai voie relaţii cu nimeni din măgăoaie, la altele nu ai voie cu subordonaţii, dar ai voie cu masculi/femele din același palier de funcţii. Motivele sunt ușor de intuit: anti nepotismul sexelor.

Dar cu antinefootismul cum facem!? Mergem la bordel și acasă. Suficient!? Dacă te îndrăgostești de o colegă, unul din voi trebuie să-și dea demisia… Oare e drept să dai un mare manager afară pentru că și-a pus colega pe birou și le-a plăcut!!? Dar dacă amândoi sunt nudiști și vin dezbrăcaţi la birou!?

Dar cu nefootootsie sau nefootootele cum facem?! Dacă cercetătorii britanici ar studia impactul acestei speţe a sexualităţii muncitorești într-o companie, în mod cert s-ar “descoperi” că îmbunătăţește atât productivitatea cât și reproductivitatea muncii. E ca treaba cu bordelurile: nu-s prea morale dar sunt necesare.

Ce-ar fi fost dacă România l-ar fi suspendat pe Băsescu pentru relaţii sexuale cu șefa lui de cabinet costaricană!!? Ar fi fost o răzmeriţă generală. Omul a fost iertat și c-a footoot Constituţia, darămite o “păsărică” pe bani publici.

E oare drept să-l concediezi pe Președintele unei ţări pe motiv că a avut o relaţie nepotrivită cu o subordonată sau pentru că și-a trădat toţi subordonaţii!!?

Știu. Da. Vă gândiţi la “impeachementul de cinci minute al lui Clinton”.

Bine, voi nu credeţi în conspiraţii că sunteţi intelectuali. Nu știu dacă știţi, dar majoritatea confortabilă a președinţilor americani a avut relaţii sexuale în Casa Albă, dar pentru prima dată în istorie a încercat să condamne un șef de stat pentru un blowjob. Și până la urmă nu s-a întâmplat treaba asta cu concedierea președintelui american, dar ceilalţi tovarăși ai săi cu care s-a jucat de-a pacea arabo-israeliană au fost concediaţi – unul prin împușcare, al doilea prin otrăvire cu Poloniu.

Bunăoară, Bill cu sexul cu Lewinsky a ieșit ceva mai bine până la urmă.

Sunt trei stări de agregare colegială într-o întreprindere: tovarăși, amanţi sau dușmani. Eu, dacă-aș conduce o corporaţie, aș pune paturi suprapuse cu perdeluţă, jocuri mecanice și grădini peste tot. Singurii pe care i-aș da afară, în afară de cei care nu-și fac treaba mare și bine, sunt cei care-și dușmănesc și sapă colegii, nu pe cei care le oferă orgasme după program sau după paravan. Dar probabil că acesta este și motivul pentru care nu m-a ales nimeni în fruntea unei corporaţii. Pentru că, deși nu iubesc deloc corporaţia, aș cam footeoo.

foto: Oana Maria Zaharia

Aldous Huxley., Porţile Percepţiei