Iluzia utopiei

Termenul de utopie face referire, pe scurt, la crearea unei lumi perfecte. O economie de pe urma căreia să aibă absolut toți de câștigat, o singură religie pe tot întinsul globului pentru a nu mai exista discriminări sau conflicte, pace planetară sau poate chiar prototipul omului perfect. Utopiile sunt rodul unui proces uman normal, acela al imaginației. Toate marile invenții și descoperiri de până acum provin din imaginația creatorului, dar asta nu înseamnă că tot ceea ce ne imaginăm poate deveni realitate, sau că ar fi o idee bună.

Cu toții ne dorim lumi utopice, însă puțini luăm în considerare consecințele acestui fenomen. Prezența unei lumi utopice ar putea duce la absența acestei existențe pe care o ducem dintotdeauna pe Pământ. Ar putea cauza un dezechilibru permanent și ireversibil al Universului nostru, fiindcă acesta nu a fost creat cu scopul de a fi perfect, ci mai degrabă cu scopul de a îmbrățișa și a iubi imperfecțiunile tuturor ființelor care îl populează.

Omului antic avea o viziune diferită față de a noastră. Totul s-a schimbat între timp. Viziunea celor dinaintea noastră asupra unei lumi utopice era una simplă, concisă, bazată pe aspecte bine conturate, în antiteza indeciziei, falsității și egoismului, atribute care definesc viața omului modern. Acestea nu vor duce la evoluție, nici pe plan personal, dar nu vor servi nici pentru atingerea scopului nostru în Univers. Prin urmare, putem spune că degradarea omului contemporan este din păcate vizibilă, astfel că nu putem nici măcar să luăm în considerare ideea unei lumi utopice atâta timp cât existența pe care o ducem este atât de lipsită de sens. Strămoșii noștri luptau pentru cauze nobile care au dus la nașterea istoriei despre care putem să vorbim astăzi, însă noi mai degrabă distrugem în jurul nostru, vizibil, de la vegetație și faună până la alți oameni.

Omul este creat pentru a creea la rândul lui, mintea și sufletul nostru sunt niște surse inestimabile și nesecate de forță, imaginație și frumusețe. Avem nevoie doar de puțin timp cu noi înșine pentru a ne da seama de toate aceste lucruri și poate chiar pentru crearea unei posibile utopii, dar nu una perfectă, ci ideală prin imperfecțiunile noastre.

Andreea Popa, clasa a 12-a, Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță”

2 comentarii
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine