Cold War (regia Pawel Pawłikowski)

Regizorul polonez care câștiga Oscarul pentru film străin în 2015 cu Ida, a primit premiul pentru regie la Cannes-ul de anul acesta cu Cold War, o poveste de dragoste petrecută pe fundalul Poloniei din anii comunismului inspirată din viața părinților săi. Filmat alb-negru, în format 4:3, probabil din nevoia de a reda atmosfera epocii de tristă amintire, Cold War mi-a părut o improbabilă dar simplă și necesară poveste de dragoste într-un cinema contemporan din ce în ce mai sărac în astfel de încercări. Fără să fie o capodoperă, Cold War e, nu de puține ori, emoționant și delicat. Soundtrack-ul, care merge cu ușurință de la folk la jazz, e pur și simplu minunat. Cold War ajunge în cinematografele nostre pe 14 decembrie 2018.

Leto/Summer (regia Kirill Serebrennikov)

Un alt film văzut la Les Films… care mizează mult pe muzică, Leto-ul rusului Serebrennikov oferă o perspectivă rară – chiar dacă ficționalizată – asupra scenei rock din Leningradul anilor 80 ai secolului trecut. Regizorul e un mare nume în teatru iar filmul are multe momente suprarealiste de musical care punctează inspirat istoria muzicii din perioada respectivă, și din URSS dar și din Occident. Leto intră în cinematografele de la noi abia pe 10 mai 2019.

Dogman (regia: Matteo Garrone)

Matteo Garrone, devenit un nume de rezonanță de la apariția în 2008 a filmului său Gommorah, a recidivat anul acesta cu o dramă subtilă și splendid filmată. Dogman, povestea unui îngrijitor de câini de la periferiile violente ale Romei, e fără îndoială filmul lui Marcello Fonte, actorul din rolul principal, care face un personaj fascinant, duios și grotesc în același timp. Fonte a luat, de altfel, premiul pentru interpretare la Cannes pentru partitura asta.