Alergând deshidratați către succes
Toți au nevoie de confirmare, într-un fel sau altul. De mici am crescut cu recompense pentru ascultare, pentru bună purtare, pentru rezultate bune la școală, iar mai târziu pentru capacitate de muncă, dăruire, profesionalism etc. Indiferent de domeniu, încercăm să înaintăm, ne imaginăm un drum sau niște trepte spre succes, acest produs al voinței și perseverenței, cu care suntem ”pompați” de pretutindeni, fie din zona sporturilor, fie din zona artelor, filmului, cercetării, business-ului etc.
Pe de-o parte avem impresia că putem și noi ajunge ”acolo” fiindcă avem două mâini, două picioare, un cap pe umeri, putere de muncă și o anumită libertate de alegere. Dar ceea ce ne scapă, de fiecare dată, sunt dedesubturile cauzale, personale, existențiale, adică ceea ce îl face pe omul de succes să fie om de succes, ceea ce îl împinge în ”sus” și spre deosebire de mulți alții, care aparent răspund tuturor criteriilor, nu reușesc în viață. Spun aparent, fiindcă sunt oameni cărora le merge mintea, par calculați, pragmatici, inteligenți, dar se bălăcesc într-un fel de: nici încolo, nici încoa’.
Tocmai de asta probabil s-a iscat și întrebarea: Dacă ești așa de deștept, de ce n-ai bani?
Pare o întrebare capcană, cumva sfidătoare, fiindcă la așa ceva rareori ai răspunsul la tine. Și la urma urmei, de ce ai primi o asemenea întrebare stânjenitoare? Poate pentru că te-ai dat cunoscător într-ale vieții, ai vorbit încercând (conștient sau inconștient) să demonstrezi că ești inteligent, lucid și că ”înțelegi” cum fucționează lumea?
Oare e cazul să te justifici de ce nu corespunzi unor criterii materiale deosebite? Dar pe de altă parte, nu ne întrebăm și noi uneori: ”ce nu e în regulă cu mine, de nu reușesc să ajung ”acolo”” unde au ajuns cei pe care îi admiri, să zicem în sens profesional, social etc.
Desigur, ai putea răspunde că nu banii sunt prioritatea ta de bază, că banii în sine nu reprezintă nimic, că ești interesat de alte sfere, însă toate acestea sunt apărări. Adevăratele motive nu se află la suprafață. Trebuie să plonjăm adânc, în infrastructura identitară, irepetabilă, a fiecărui om în parte, cum ar fi istoria vieții, mediul în care a crescut, pedepsele sau recompensele pe care le-a primit atunci când s-a ridicat (sau nu) la nivelul așteptărilor. Depinde și de nivelul așteptărilor sau de ”investiția” pe care au făcut-o părinții, atunci când și-au pus ca scop să-l împingă pe copil în viață. Sau dimpotrivă, absența părinților, care l-a împins la un nivel și mai dur în lupta pentru supraviețuire. Și dacă nu s-a frânt, a căpătat abilități de luptător, de învingător sau lider.
Sunt o mulțime de factori, dar cert este că nimeni dintre cei care au ajuns pe ”culmile” succesului, n-a avut o viață ușoară, ba aș merge pe idea că majoritatea învingătorilor au suportat presiuni sistematice, unii chiar abuzuri, lipsuri și umilințe. N-aș vrea să fiu excesiv de adlerian, dar adevărul e undeva la mijloc. Nu întâmplător se spune despre mulți sportivi (și nu numai) că ”n-au avut copilărie”… Și să nu uităm nici de părinții care și-au modelat odraslele după propriile aspirații neîmplinite, iar de la un punct, se știe bine, antrenamentele sistematice, mai devreme sau mai târziu, se încununează cu succes (scăldat în lacrimi).
