Irelandish

Ați observat că țara noastră e verde de vreo două luni încoace? De la atâta ploaie, peste tot văd dealuri îmbrăcate în verde crud, luxuriant. De multe ori am visat că merg în Irlanda doar pentru această imersiune în oceanul verde, însă am găsit mereu alte motivații de călătorie (Irlanda nu prea are crame, deci e cam boring pentru wine lovers – nu și pentru whiskey lovers)

În ultima perioadă am făcut ceva kilometri prin țară (Maramureș, Iași, Piatra Neamț, Bran, Vama Veche, Brăila) și peste tot am văzut același fundal superb, de care sincer nu îmi amintesc să fi fost acolo în fiecare an pe perioada primăverii (sau poate nu am fost eu prea atent).

Vă recomand să nu mai așteptați alte invitații, ci să dați curs celor deja lansate și să petreceți weekendurile viitoare la cramele românești; unele dintre ele au peisaje superbe, poziționate pe modelul toscan în vârful unui deal, în mijlocul viilor. Primul exemplu care îmi vine în minte e chiar o cramă nouă, din Dealu Mare, situată la 90 km de București, din care jumătate îi parcurgeți pe A3 – Velvet Winery.

Sunt deja câteva investiții de anvergură în zona Dealu Mare, capabile să ofere servicii de calitate similară cu restaurantele din orașele mari iar singura verigă lipsă e chiar iubitorul de vin care preferă terasele de pe Calea Victoriei și de pe străzile adiacente, care am auzit că se vor închide circulației autovehiculelor pe perioada weekendurilor până în octombrie (nice!). Aș menționa recenta preluare a Conacului Domniței Ralu de către fondatorii Cris Tim, actualmente Casa Timiș din zona Valea Călugărească, binecunoscutul conac Rotenberg, conacul Vinalia și noul sediu al cramei Davino (aflate la o aruncătură de băț unul de celălalt). De asemenea, am văzut oameni fericiți în acest weekend pe la cramele Budureasca, Tohani, Mierla Albă, Licorna, Lacerta, Domeniul Aristiței (aici puteți aranja degustarea cu Irinel Macici). Pentru vinurile foarte bune aș vizita Crama Ferdi, Dagon Clan, SERVE etc; scuze tuturor celor care fac vinuri minunate și nu i-am menționat, promit că o fac după ce îi vizitez.

De asemenea, am lăsat pe dinafară foarte multe crame ce s-au pregătit și așteaptă oaspeți dar sunt departe de București și trebuie să fii foaaaarte îndrăgostit de vin pentru a petrece de la 3 ore în sus în traficul românesc doar pentru a te bucura de 3 ore de relaxare în mijlocul viei. Cramele din Dobrogea, însă, merită să le aveți în vedere pentru weekendurile prelungite de la mare; un popas de o oră, două, cu o degustare rapidă, vă poate ajuta să descoperiți ce vinuri vă plac mai mult din întreaga gamă și să cumpărați la preturi de producător vinuri ce au fost depozitate în condiții de temperatură optime (uneori timpul petrecut pe rafturile magazinelor afectează culoarea și chiar gustul vinului). Chiar lângă A2, pe malul Dunării, cu un view superb, gasiți Crama Rasova, iar la Crama Clos des Colombes puteți savura și un prânz gourmet franțuzesc în gradina umbroasă din Olimp.

Daca totuși sunteți în vacanță prin țară și vă tentează o vizită la crame, consultați site-ul www.crameromania.ro secțiunea ’’vizitează cramele’’ pentru mai multe sugestii, inclusiv de soluții de cazare în apropierea zonelor de degustare pentru a elimina problema de etică.

***

Tot în ultimele două luni am asistat la spectacolul florilor, multe dintre ele având parfumuri pe care le regăsim și prin paharele noastre cu vin dacă ne dăm un răgaz să analizăm puțin înainte de a lua prima înghițitură. Chiar aseară am văzut salcâmi în floare și m-a tentat chiar să opresc pe marginea drumului să culeg câteva flori pentru că am auzit că sunt comestibile dar nu le-am testat încă (se dau prin aluat tempura și se prăjesc rapid la foc iute) și cred că merg perfect lângă un pahar de vin alb. Tocmai ce ne-am bucurat de florile de magnolie, liliac sau sakura (floarea roz de cireș japonez pe care am admirat-o și în Herăstrău), iar acum au explodat florile de iasomie, al căror parfum îl regăsim în câteva vinuri albe, precum acest riesling superb din Australia.

Tot prin curte am și o tufă înaltă de trandafiri din soiul acela parfumat care se folosește și la borcănelele cu dulceață, dar pentru a evita consumul ridicat de zahăr vă recomand să consumați un pahar de Gewurztraminer de calitate, pentru că regăsim exact aceste arome de trandafiri (pe lângă cele de lychee sau grapefruit roz).

Nu ignorați terapia prin culoare și prin arome; e gratis și mai ușor intră talazoterapia de la vară dacă ați bifat și aceste două proceduri înainte 🙂

Iar vinul intră oricând dacă e însoțit și de mâncarea potrivită.

Emil Popescu
Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine