La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 4),  un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cine/ce crezi că ai fost într-o viață anterioară?

Concursul se încheie astăzi, 25 noiembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 26 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

Am avut multe vieți anterioare până acum. Toate și-au lăsat amprenta asupra mea. Îmi este foarte ușor să îmi dau seama de acest lucru.

Tuturor le era frică de mine. Ziceau că arunc în ei cu blesteme, că toate relele erau din vina mea. Aveau dreptate. Aveți idee ce plictisitor era pe atunci?! Dar și când aveau nevoie de vreun leac, își vindeau și hainele de pe ei să-i ajut.

Nu credeți în vrăjitoare?! Încă am rămas cu unele abilități.

Și ne ardeau de vii… dar știam ce va urma, şi râdeam. Râdeam cu o poftă malefică, e clar că aveam și motive. Trebuie să recunosc, totuși, că am rămas cu o frică incontrolabilă de foc. A fost, se vede, slăbiciunea mea, partea umană care m-a distrus. Așa cum a făcut și încrederea în oameni. Doar nu vă imaginați că m-am aruncat singură în foc.

Prin multe am trecut. Am fost desenatoare, pictoriță, artist tatuator și sculptor, dar noile mele mâini au uitat să se folosească de ceea ce le dădea sufletul mai de preț. Voi iubi întotdeauna aceste moduri de exprimare. Nu le voi uita niciodată. Am fost apoi bijutier şi designer, dar nu mă mai simt capabilă. Nu mă lăsam niciodată până nu ieșea perfect. Multe nu s-au schimbat, iar frânturile de talent probabil că nu mă vor părăsi vreodată.

Îmi amintesc și de viața în care am fost actriță! M-am trezit într-o alta, în care eram timidă, și nu puteam să mă exprim decât prin scris, să compun despre viața pe care aș fi vrut să o trăiesc. Acum uram cel mai mult ceea ce iubeam înainte de moarte: să fiu centrul atenției. Dar nu puteam rămâne tăcută. Gândurile urlau în mine, și eram dependentă să le exprim. Oare am încetat din acea viață? Oricum, știu că mi-a fost de ajutor și etapa în care am fost psiholog. Poate de aceea actrița și scriitoarea au avut succes.

Întotdeauna m-a ajutat muzica. Din păcate, vocea mi-am pierdut-o pe drum. Era magic să-i aud fredonându-mi versurile! Se vedea că simt piesele. Nu pot uita.

Cât am fost astronaut, și am văzut ce mic este totul de fapt, am înțeles că este în zadar să judecăm, sau să ne credem importanți. În plus, suntem temporari. Dacă am privi mai mult cerul, poate s-ar schimba ceva. Încă mă sperie înălțimea și întunericul.

Viața mea de floarea-soarelui nu mi-a adus, odată cu moartea, și potolirea tendinței de a rămâne ancorată, dependentă, magnetizată de sorii mei. Nu-mi plăcea faptul că odată cu venirea ploii eram de obicei privată de lumina după care tânjeam, dar eram conștientă că și apa îmi era vitală. Am sfârșit distrusă de ceea ce iubeam cel mai mult.

Încă eman din libertatea macului. Poate de aceea îi plac mătușii mele atât de mult. Și motocicleta aceea distrusă de timp tot eu am fost. Totuși, fiind cactus, am aflat ce este singurătatea, dar și să mă apăr de pericole.

Viața de hotel a fost una din preferatele mele. Mii de călători iubitori de aventură, care povesteau despre ce frumoase sunt împrejurimile, și cum natura i-a ajutat să se descopere. (Când urma să mă fac mare îmi doream să devin om.)

Tot arsă m-au vrut și când eram carte. Povesteam despre onoare, libertate și curaj. Iubeam să schimb destine.

Am fost și bere, și-am înecat multe amaruri. Am ajutat oameni sa uite că de fapt nu se distrează acolo unde sunt, cu oamenii cu care sunt. Am acționat prompt, recunosc! Să mă simt vinovată, sau ar trebui să-mi mulțumească? Poate m-am revanșat cât am fost chitară, și am distrat oamenii într-un mod real, dar alții erau bere pe atunci.

Niște iresponsabili m-au uitat în buzunar cât eram bani. Și m-au spălat, și m-au distrus. Nu i-am iertat nici acum.

Odată am ajutat pe cineva să se elibereze, fiind părul tuns, dar m-au aruncat la gunoi.

Fusesem chiar și bec, și-am explodat de fericire că în sfârșit cineva a venit și la mine, dar s-au supărat. De atunci îmi este frică de zgomot.

Dacă mă lipseam fie chiar și de o singură viață, azi nu mai eram aici, și nu mai scriam nimic. Care a fost, totuși, rostul?

Rămâne doar să îmi doresc ca în următoarea viață să mă reîncarnez în stropi de ploaie.