Tristețe și tristețe! Sau depresiv cum s-ar spune în zilele noastre. Și mie mi-a plăcut. Acum nu îmi mai place fiindcă îmi aduce aminte de perioada de depresie din viața mea. Mai cinstit ar fi să asculți Bach as zice acum. Mai sunt pe acolo și niște chestii politice care nu au legătură cu lumea care nu a trăit în GB: nips, aka japonezii, sunt mai buni la construcția de vapoare, Maggie ce ne facem?, visul de după război. Ce ar mai fi interesant, ar fi sunetele care se aud pe fundal, între piese.Pe vremea aceea nu exista o bază de sunete de unde să le iei, și le făceau singuri, mergeau pe aeroport, in baze militare, chiar spunea unul dintre ei că îi este și rușine acum de amabilitatea unora dintr-o bază militară care l-au lăsat să înregistreze pe-acolo sunete, cu condiția de a nu le folosi în cântece care ar denigra armata, bineînțeles că nu a fost așa. Ura asta pentru armată și pentru război din perioada aceea, perioadă cumva post hippie, chiar și pentru războiul rece, a cuprins toată tinerimea. Ideea de pace a cuprins multe țări și a pătruns în toate vârstele de atunci și dacă nu mă înșel, a fost chiar politizata pe aici pe la noi, preluată de politic și folosită până la uzură morală. Si, vorba lui Sting cand spunea ” i hope the Russians love their children too” , sper uneori că Putin și Tramp au făcut și ei parte din această revoltă când erau tineri.