Mai toate textele omagiale la adresa regizorului ceh plecat dintre noi în acest an menționează succesele sale foarte cunoscute precum One Flew Over the Cuckoo’s Nest (1975), Amadeus (1984) sau The People vs. Larry Flynt (1996). Mai puțin amintite sunt filme sale de început, din perioada în care Miloš Forman a lucrat în țara natală, filme care consolidează ceea ce s-a numit Noul Val Cehoslovac din perioada anilor 60’.
Loves of a Blonde (1965)
Al doilea lungmetraj al lui Forman, după Black Peter (Černý Petr), Loves of a Blonde stabilește coordonatele unui stil de cinema care transcende filmul ceh(oslovac) sau european. La premiera americană din 1966, succesul de critică este instantaneu. Pe lângă premiile de la Veneția și Locarno, Dragostele unei blonde primește și o nominalizare la Oscar.
Povestea este una aparent banală: într-un mic orașel industrializat, directorul unei fabrici în care lucrează numai femei tinere aranjează cu autoritățile comuniste organizarea unor manevre militare în proximitate. Intenția este de a da prilej tinerelor muncitoare să-și întâlnească fiecare ofițerul visat. Iar pentru asta se va organiza un bal. Partidul era în toate, chiar și în viața sentimentală. Evident, planul tovarășilor pețitori nu ține cont de realitatea din teren: militarii se dovedesc a fi rezerviști de vârsta a doua. Andula, una dintre tinerele muncitoare, sfârșește în patul pianistului chemat să cânte la eveniment. De aici, începe o poveste de dragoste de o candoare și de o tandrețe care vor marca cele mai bune dintre filmele lui Forman.
Regizorul face un tip de cinema cu zâmbetul pe buze, însă umorul lui este unul mai mereu subversiv și provoacă acel râs urmat de câte un oftat melancolic. Astăzi, Loves of a Blonde ar fi catalogat, probabil, un coming of age movie, un film despre maturizare. Însă nu e doar atât. Dincolo de contextul social și politic al vremii sale, e o excelentă probă de cinema umanist, onest și tandru.
The Firemen’s Ball (1967)
Balul pompierilor – primul film color al lui Forman – a fost interzis în Cehoslovacia. A fost și ultimul film făcut de regizor în țara natală. Comedia aceasta care se învârte în jurul unui bal organizat de pompierii dintr-un orășel de provincie îmi aduce aminte de personajele și umorul unui alt ceh celebru, scriitorul Jaroslav Hašek, autorul volumului Peripețiile bravului soldat Švejk.
Balul pus la cale de Comitetul de organizare local capătă proporțiile unui dezastru social: premiile de la tombolă sunt furate inclusiv de cei care ar trebui să le păzească, concursul de frumusețe este minat de nepotismele caracteristice epocii, iar sărbătoarea pompierilor se termină apoteotic cu… un incendiu. Replica esențială este: „Bunul renume al departamentului nostru de pompieri este mai important decât cinstea”.
De această dată, umorul lui Forman se dovedește a fi de nesuportat pentru autoritățile comuniste, iar filmul este interzis. Nu prea mai era de râs în Cehoslovacia anului 1967. În anul următor, evenimentele cunoscute drept Primăvara de la Praga, urmate de invazia trupelor Pactului de la Varșovia, aveau să demostreze din plin acest lucru. Balul pompierilor îi aduce lui Miloš Forman o nouă nominalizare la Oscar, iar regizorul pleacă în Statele Unite.
Taking Off (1971)
Primul film făcut de Forman în America e tot o comedie. De data asta, una profund americană. În plină epocă hippie, Taking Off e povestea unui cuplu middle-class care investighează dispariția fiicei lor, o adolescentă prinsă în nebunia flower power a acelor ani. Din nou, sub umorul aventurilor acestor părinți care încearcă să priceapă vremurile în schimbare e disimulată o temă majoră: conflictul între generații. E memorabilă secvența în care părinții, într-un cadru organizat, învață să fumeze primul joint în încercarea de-a înțelege modul de viață al propriilor copii.
La Cannes, Taking Off a luat marele premiu. În Statele Unite, însă, a fost primit cu reticență. America era în plin război din Vietnam, conflictele sociale și rasiale atinseseră climaxul, iar umorul lui Forman era, probabil, prea mult. Forman a rămas chiar dator studioului care a produs filmul.
Salvarea lui vine în 1975, când Michael Douglas – în postura de producător- îl angajează pe Forman pentru ecranizarea romanului scris de Ken Kesey, One Flew Over the Cuckoo’s Nest. Filmul ia cele mai importante Oscaruri, iar regizorul devine din acel moment un nume greu la Hollywood. Urmează Hair (1979), Amadeus (1984) și atâtea alte repere cinematografice lăsate de memorabilul Miloš Forman. Pentru care nu putem decât să-i mulțumim, din când în când, revăzându-le.