Pentru că aparțin unui domeniu în care muzica este atât scop, cât și mijloc, ba de cele mai multe ori și formă, și fond, iar relația dintre realizatorul de radio și muzica pe care o propăvăduiește maselor este, câteodată, una de tip fanatic (iar fanaticul este un entuziast fără un motiv rațional), aș vrea să mă exonerez spunându-vă că atitudinea asta, ce poate părea toxică, nu mă ține mult, ci doar până la următoarea descoperire sonoră demnă pentru a fi diseminată.
Cu muzica făcută de Dan Minel Stoica am mai trecut prin faza asta la debutul său precoce alături de proiectul Blue Pulse și de blues-rock-ul său împănat de versuri pline de obidă, susținute de energia tinerilor furioși, tipică personajelor descrise de John Osborne sau John Braine. Pubertatea și adolescența au trecut, trupa din liceu s-a dus și ea, iar eroul nostru a trebuit să se exprime artistic în alte spații necontrolate stilistic de el – Stema, Tourette Roulette, Jurjak și, din când în când, cu Nina Neagu. Totuși, acum trei ani a reușit să încropească o nouă grupare cu care să-și marcheze existența în spațiul cultural local: NoruNegru. Față de majoritatea entităților ce există de cel puțin două decenii în industria do-it-yourself-ului, pentru care timpul de incubare a unui album este de minim trei ani, NN au reușit să dea randament maxim: un album pe an. Față de LP-ul de debut O să vă stricăm vacanța, apărut în 2016, care miroase a alternativ-rock-șugubăț, plin de versuri ludice și pe alocuri autoironice, noul album, Contrainfinit, face parte din universul indie-rock/folk-rock (cu niște arome de art-rock și progresive-rock), livrat cu niște versuri de tip evaluare socială-politică-pesonală și un titlu suprarealist.
Cele 11 piese ale albumului, după câteva ascultări, par o sesiune de autoanaliză sub supraveghere pe/cu muzică, iar cei trei componenți ai grupării NoruNegru: Dan Minel Stoica (voce, chitare, claviaturi), Matei Pușcaru (bass), Teodor Ciobanu (tobe) – sunt, pe rând, în funcție de pasajele sonore, când în rolul terapeutului, când în cel al pacientului. Există și două momente în care sesiunii de terapie i se adaugă și doi asistenți medicali: Florian Radu, la trombon (Unde stai ) și Cătălin Milea, la saxofon alto (17). Versurile lui Dan Minel Stoica îți crează impresia că artistul este un demiurg meschin plasat în epicentrul Universului, foarte nesigur de funcția, menirea și puterile sale, dar vulnerabilitatea asta aparentă este doar o tehnică de a te ține captiv în universul NN. Să sperăm că muzicienii locali, care vor umple scenele și mediile tradiționale sau virtuale peste zece ani, nu vor mai avea nevoie să se autodefinească așa cum o face NoruNegru: „Generația mea stă în țara altcuiva“.
