Nymphalis antiopa (Fustița albă sau, conform mitologiei, Mantia Neagră) aparține familiei Nymphalidae, familie ce cuprinde fluturi cu habitus variabil și anvergura aripilor între 25 – 85 mm. Anvergura aripilor la Nymphalis antiopa este de 50-75mm, cu o bandă marginală galbenă sau alb crem la exemplarele proaspete, care au iernat. Aripile sale de culoare maroniu închis se caracterizează printr-o margine galbenă, zdrențuită care este căptușită în interior de pete strălucitoare de irizare albastră.
Un fluture deosebit și carismatic, cunoscut pentru activitatea sa care are loc până la sfârșitul iernii, zboară și acționează teritorial înainte de înfrunzirea arborilor sau înflorirea oricăror plante sălbatice. Adulții hibernează din septembrie până la sfârşitul lunii martie.
Adulții se sprijină pe scoarța întunecată a arborilor, unde se bucură de un camuflaj excelent. Indivizii aleg, de asemenea, locuri în lumina directă a soarelui, cum ar fi frunzele sau trunchiurile de arbori expuse mai mult luminii solare. Acest comportament, alături de culoarea întunecată a aripii sale, determină o absorbţie mai ridicată a căldurii. Acest lucru este important pentru indivizii care trăiesc în zone mai reci, muntoase.
Larvele preferă ca sursă de hrană plante precum sălciile (Salix), mesteceni (Betula) și mai rar plopii (Populus). Ouăle sunt depuse în număr mare pe speciile menționate anterior. Larvele trăiesc în cuiburi până la ultima năpârlire, după care pornesc în căutarea unui loc de împupare Ca habitat, specia preferă cursurile de apă, poienile însorite, lizierele pădurilor, grădini, pășuni, dealuri și fânețe abandonate. Zburător desăvârșit, poate fi întâlnit și în afara habitatelor prielnice.
Nymphalis antiopa trăiește mai mult decât majoritatea fluturilor – 10 luni sau chiar mai mult. Numele său derivă din mitologia greacă. Antiopa, una din cele mai curajoase regine ale amazoanelor, care nu a putut scăpa de șiretlicurile seducătoare ale lui Zeus, rămânând gravidă. Regele Nykteus, rușinat, și-a alungat fiica și s-a sinucis. Astfel, nu întâmplător i se mai spune fluturelui și Mantia neagră. Cea care i-a împrumutat numele fiind zeița nopții și a lunii noi. Câteva stele se zăresc pe bordura mantiei galbene purtate de acest fluture în înălțimile cerului.
Superba descrierea, mi-a placut. Felicitari !
Este un fluture care l-am avut in colectia personala in anii 80. Este chiar deosebit. Cind zboara se aude un usor fosnet, ca de hirtie. Era de gasit in preajma padurilor, la margine. Zboara destul de repede si de sus, de aceea este greu de capturat. N-am mai vazut unul de aproape 40 de ani. Daca inca mai sint, am un mare sentiment de bucurie. Imi doresc doar sa-l vad zburind, niciodata, pentru totdeauna, nu as mai captura unul nici macar pentru o secunda. Locul lor este in natura, sa se bucure de viata, iar noua sa ne incinte ochiul.
Constantin – Slatina