Obositorul de Farmacie

Obositorul de Farmacie 

Coadas Lungas

Asemenea Teroristului de Urgență, Obositorul de Farmacie este un specimen ce poate fi reperat cel mai ușor în singurul loc care în care își poate manifesta specificitatea și mărcile comportamentale – în acest caz, în farmacie. Desigur, el nu viețuiește acolo, deși în prezența sa, continuumul spațio-temporal își exersează teoria științifică, făcând timpul să pară că încetinește.

Un sceptic declarat al cursului simptom – consult medical – rețetă – farmacie – vindecare, Obositorul de Farmacie demonstrează o agilitate impresionantă în saltul etapelor esențiale. Așadar, de la simptom el sare direct la vizita în farmacie unde, odată ajuns în fața tejghelei, începe să deruleze o discuție interminabilă cu farmacista. Discuție pe care întotdeauna o conduce și de cele mai multe ori o concluzionează tot el. După minute care se întind și se extind și se contorsionează, Obositorul de Farmacie sfârșește prin a cumpăra un banal remediu, un produs ale cărui proprietăți nu sunt o noutate. Însă, pentru a se convinge că într-adevăr o aspirină sau o fiolă de algocalmin îi sunt suficiente, acesta duce o luptă de explorare în străfundurile farmaceutice mai ceva ca un căutător de comori din cărțile pentru copii.

Cele mai mari rate de abandon al intenției de cumpărare de către consumatorii aflați în așteptare la coadă au fost înregistrate în incintele farmaciilor în care Coadas Lungas își face vizite de aprovizionare. Acesta este motivul pentru care, în România, numărul de farmacii – câte 5-7 pe fiecare stradă principală – aproape depășește numărul de biserici sau alimentare de colț de intersecție.

Compendiul de Ipohondrie Romana, o campanie Regina Maria de constientizare cu zambetul pe buze, apreciata de Radio Guerrilla.  

Mai multe personaje aici.

Surprinde-ne cu ipohondrul tău pe adresa de mail ipohondru@guerrillaradio.ro și poți avea șansa ca personajul propus de tine să apară în Compendiul de Ipohondrie Română.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine